SPANGĂ, spăngi, s. f. (Învechit și popular) 1. Sabie lată cu două tăișuri; spadă. Te-ai jucat de-a potera și haiducii și era să-ți scoată ochii un poteraș cu o spangă. PAS, Z. I 36. Luni pe la amiază, pe cînd eram în ulița mare, în mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un împiegat cu guler roșu și cu spangă. GHICA, S. A. 97. 2. Baionetă. Învîrtea în mînă pușca lui cu spangă, strigind mereu «aici, aici». CAMIL PETRESCU, O. II 60. În dreapta, în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atîrnată lîngă ea. CARAGIALE, O. I 43. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în spăngi (sau în spangă) = a brutaliza (pe cineva); a aresta. (A duce, a aduce sau a fi) între spăngi = (a duce, a aduce sau a fi) sub escortă. Am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi. HOGAȘ, H. 85. Cu spanga = cu forța, forțat. – Variante: spagă (NEGRUZZI, S, III 300), șpagă (CREANGĂ, P. 311), șpangă (CAMILAR, N. I 387, SADOVEANU, P. S. 62) s. f.