PIEZOELECTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

piezoelectric, ~ă a [At: DER / P: pie-zo-e~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr piézo-électrique] (Fiz) 1-2 Care se referă la piezoelectricitate (1-2). 3-4 Care aparține piezoelectricității (1-2).

PIEZOELECTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pi-e-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

PIEZOELECTRIC, -Ă adj. Referitor la piezoelectricitate. [Pron. pie-zo-e. / < fr. piézo-électrique].

PIEZOELECTRIC, -Ă adj. referitor la piezoelectricitate. (< fr. piézo-électrique)

piezoelectric, -ă adj. (fiz.) Care își modifică dimensiunile sub acțiunea unui câmp electric ◊ „Este vorba de transformatori din ceramică piezoelectrică pentru măsurarea vibrațiilor care seamănă ca aspect cu niște pastile cu diametrul de 8 mm și greutatea de aproximativ 5 grame.” Sc. 29 VI 79 p. 5. ◊ „Detector piezoelectric. Un colectiv de cercetători [...] a conceput și realizat un detector piezoelectic pentru determinarea concentrațiilor mici din atmosferă.” R.l. 15 V 82 p. 3. ◊ „Capsula microfonică cu granule de cărbune inventată în 1878 de fizicianul englez David Edward Hughes și montată de atunci în toate receptoarele telefonice va fi înlocuită în curând cu o capsulă piezo-electrică.” Sc. 13 VII 83 p. 5; v. și microminiaturizare (1975) (din fr. piézoélectrique; LTR; DEX, DN3)

PIEZOELECTRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de piezoelectricitate; propriu piezoelectricității. [Sil. pi-e-] /<fr. piézo-électrique

piezoelectric (desp. pie-) adj. m., pl. piezoelectrici; f. piezoelectrică, pl. piezoelectrice

piezoelectric (pie-) adj. m., pl. piezoelectrici; f. piezoelectrică, pl. piezoelectrice

piezoelectric adj. m. (sil. pie-zo-e-) electric

PIEZOELÉCTRIC, -Ă (< fr.; {i}) adj. Referitor la piezoelectricitate, care prezintă piezoelectricitate. ◊ Efect p. direct (sau invers) = polarizare electrică (respectiv deformare mecanică) a unor corpuri cristaline sub acțiunea unor solicitări mecanice exterioare (respectiv a unui câmp electric exterior). Descoperit (1880) de Pierre și Jacques Curie.