1) cur n., pl. urĭ (lat. cûlus, it. sp. culo, fr. pv. cat. cul, pg. cu). Triv. Partea din apoĭ a corpuluĭ animalelor. Fund: curu paharuluĭ. Coadă: curu căruțeĭ. Pupă: curu corăbiiĭ. Culată: curu tunuluĭ. Pl. m. curĭ (Iron.). Cur mare. A sta saŭ a ședea în cur, a ședea pe partea posterioară a corpuluĭ. Cur de găină, pecingine.