șcătulă sf [At: ECONOMIA, 214/16 / V: (reg) cuștâie, cuștie, ișcat~, ișcătuie, ișcutuie, sâcătuie, scat~, scătuie, scă~, șcatuie (Pl: ~ui), șcat~, ~uie, școtuie (Pl: ~ui), șcutâie (Pl: ~ui), șcutie (Pl: ~ii) / Pl: ~le, ~ui / E: mg skatulya, skatula, iskatulya, iskatula, srb škatula] (Reg) 1 Cutie¹ (1). 2 (Îf șcătuie) Solniță. 3 (Îf ișcutuie) Lădiță așezată sub grătarul unei sobe de încălzit, în care cade cenușa.

ișcatulă sf vz șcătulă

ișcătuie sf vz șcătulă

ișcutuie sf vz șcătulă

sâcătuie sf vz șcătulă

scatulă^[1] sf vz șcătulă corectat(ă)

scătuie sf vz șcătulă

scătulă sf vz șcătulă

șcatuie sf vz șcătulă

șcatulă sf vz șcătulă

șcătuie sf vz șcătulă

școtuie sf vz șcătulă

șcutâie sf vz șcătulă

șcutie sf vz șcătulă

ȘCĂTULĂ s. v. casetă, cutie, cutioară, cutiuță.

șcătulă s. v. CASETĂ. CUTIE. CUTIOARĂ. CUTIUȚĂ.

șcătulă, șcătule și șcătui, s.f. (reg.) 1. cutie; casetă. 2. (în formă: șcătuie) solniță. 3. (în forma: ișcutuie) lădiță pentru cenușă sub grătarul mașinii.

șcătúlă, s.f. v. școtuie („cutie”).

șcătulă, s.f. – v. școtuie („cutie”).

șcătulă, s.f. – v. școtuie.