puți [At: CORESI, EV. 96 / Pzi: put, 2 puți, 3 pute; Cj: 3, 6 (îrg) să puță / E: ml putere] 1 vi A răspândi un miros greu, neplăcut. 2 vi (Îe) A ~ locul (sub cineva) (de lene) sau a-i ~ cuiva și urma (de lene) A-i fi cuiva foarte lene. 3 vi (Îe) Nici nu pute, nici nu miroase Nu-i nici bun, nici rău, e așa și așa. 4 vi (Pfm; îe) A(-i) ~ (cuiva) gura A fi mincinos. 5 vi (Reg; îe) A ~ a pustiu A fi gol. 6 vi (Rar; îe) Parcă tot îi pute ceva A nu-i plăcea cuiva nimic, a fi mereu nemulțumit. 7 vi (Fig; fam) A fi în cantitate mare, a fi plin de... 8 vi (Fig; înv) A aduce a..., a semăna cu... 9 vi (Înv) A mirosi. 10-11 vti (Fig; pop; udp „a”, care arată elementul de referință) A mirosi (ceva).

PUȚI, put, vb. IV. lntranz. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «a») A răspîndi un miros greu, neplăcut; a mirosi urît. Bedros puțea de departe a sudoare. DUMITRIU, N. 257. Fusese o zi dogoritoare, pieile puțeau, mai rău ca stîrvurile. CAMIL PETRESCU, O. I 618. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i pute, se spune în ironie despre cineva care pretinde că e nevinovat. ◊ Fig. După ce i-au făcut curte – adecă lăzei cu galbeni – face în sfîrșit, dar tocma în urmă, și fetei declarație ce pute a aur și a precupeț, două ceasuri de departe. KOGĂLNICEANU, în DACIA LIT. 35. ◊ (Impersonal) Aici pute. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți (cuiva) și urma, se spune despre cineva foarte leneș. Leneșă bre, și urîtă, să te ferească dumnezeu, îi puțea și urma. I. CR. II 174. Că de jos e cum e focul, Iar de lucru pute locul. HODOȘ, P. P. 191. A puți a pustiu = a fi gol. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă, și-apoi și asta pute-a pustiu. CREANGĂ, P. 45. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă tot îi pute ceva, se spune despre cel care strîmbă tot timpul din nas, făcînd pe nemulțumitul. Viitorul țării nu e în coconașul Guliță, care-mi vine de la Paris, izmenit, cu monoclu-n ochi, cu nasul zbîrciog, parcă tot îi pute ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. ♦ (Regional) A mirosi. Mie-mi pute a om pămîntean. SBIERA, la CADE. ♦ Fig. A exista ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute tîrgul de mere.

A PUȚI put intranz. 1) A emana un miros urât; a mirosi urât. 2) pop. A fi semne că are sau va avea loc. Pute a bătaie. ◊ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste măsură; a fi supraîncărcat. Pute piața de legume. /<lat. putere

puțì v. 1. a scoate un miros neplăcut; 2. a mirosi urît: pute a usturoiu. [Lat. PUTERE].

‡APUȚIT sbst. (COR.) Simțul mirosului [apuți].

put, a puțí v. intr. (lat. *putire îld. pûtére, a puți; it. putíre, pv. cat. pudir, sard. pudire, vfr. puir, nfr. puer. – Puțĭ, puțim, puțițĭ, puțea, puțiĭ, puțisem, puțind. V. aput, împut). Emit un miros urît, am miros neplăcut: cadavrele vechĭ put, el puțea a usturoĭ. Mă aflu în mare cantitate, vorbind de marfă, de mîncare: cum n’aĭ găsit mere cînd pute tîrgu de ele? E leneș de-ĭ pute urma, e grozav de leneș.

puți (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, 3 sg. pute, imperf. 1 puțeam; conj. prez. 1 sg. să put, 3 să pută (nefolosit la imper.)

puți (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțea; conj. prez. 3 să pută

puți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțea; conj. prez. 3 sg. și pl. pută

puți (put, puțit), vb. – A mirosi urît. – Megl. put(puțos), ambuțiri. Lat. *putῑre în loc de putēre (Pușcariu 1414; REW 6876), cf. it. putire (Prati 803), prov., cat. pudir; fr. puer (< v. fr. puir). – Der. apuțit, s. n. (înv., miros); pucios, adj. (urît mirositor), probabil în loc de *puțicios, cf. v. it., pist. puzzoso; pucioasă, s. f. (sulf), în loc de piatră pucioasă (după Pușcariu 1394 și Candrea de la un lat. *puteōsa; puciocnă (var. pucio(a)gnă), s. f. (plantă, Bifora radians); împuți, vb. (a răspîndi un miros greu; refl., a începe să miroasă urît, a se putrezi; refl., a se băși); împuțiciune, s. f. (duhoare, putoare; lene); împuțit, adj. (puturos; stricat; leneș). – Cf. putoare.

vezi că-ți pute curu’! expr. (adol., vulg.) minți!

PUȚI vb. a duhni, a mirosi, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.)

PUȚI vb. a duhni, a mirosi, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.)

An a mîncat leurdă^[1] și iest timp îi pute gura.
(Se zice pentru cele ce nu se potrivesc la vremea lor.)