pitarcă sf [At: PANȚU, PL. / V: (reg) chitoa~ (Pl: ~rce), chitur~ / Pl: ~rci / E: ctm pită + mânătarcă] 1 Ciupercă comestibilă, cu pălăria cenușie, brună sau portocalie, rar albă, cu piciorul alburiu, cu carnea albă, care devine albăstruie în contact cu aerul, cu gust dulce sau puțin sărat Si: (reg) mitarcă-grasă (Boletus scaber). 2 Ciupercă comestibilă sau necomestibilă, cu pălăria brună-măslinie sau roșiatică, cu piciorul gros, carnea galbenă moale, care se albăstrește imediat după rupere (Boletus luridus). 3 (Îf chitarcă) Ciupercă comestibilă cu pălăria brună, cu piciorul alburiu punctat cu brun (Boletus duriusculus). 4 (Bot; reg) Pitoașcă (Boletus granulatus). 5 (Bot; reg) Mânătarcă (Boletus edulis). 6 (Bot; reg; îf chitarcă) Pitărcuță (Boletus versipellis). 7 (Bot; reg) Hrib țigănesc (Boletus lupinus). 8 (Bot; reg; lpl; îf titărci) Pita-vacii (Boletus bovinus). 9 (Reg; îf chitoarcă) Haină ruptă Si: fleandură, zdreanță. 10 (Îe) A-i curge (cuiva) chitoarcele Vz curge.

PITARCĂ, pitărci, s. f. (Mold.) Numele unor ciuperci comestibile înrudite cu mînătarca (Boletus scaber, Boletus luridus ).

PITARCĂ pitărci f. pop. Ciupercă comestibilă cu picior gros și cu pălăria bombată, de culoare cenușie-deschisă sau brună. /pită + mânătarcă

pitarcă f. Mold. și Tr. ciupercă comestibilă. [V. pită (sub influența analogică a sinonimului ciupercă)].

pitárcă f., pl. e, ărcĭ (pol. pĭeczarka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. pečurka, ung. pecserke și cserperke, cĭupercă. V. pecie și cĭupercă), Mold. Trans. Numele maĭ multor burețĭ comestibilĭ (bolétus [edúlis, granulátus, scáber, lúridus]). – În Mold. se maĭ zice și pitoașcă și hrib, în Trans. și pitoancă, minătarcă și mitarcă.

CIUPERCĂ (pl. -ci) sf. 🌿 1 Plantă criptogamă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, albă, adesea pătată cu galben, cu gust și miros plăcut, numită și „burete”, „ciupercă-de-gunoiu”, etc. (Agaricus campestris, Agaricus pratensis) (🖼 1140); F atîta jaf în ciuperci! nu-i pagubă mare: și de m’a răpune și pe mine, atîta jaf în ciuperci, căci n’are cine să plîngă după mine (ISP.); a răsări ca ciupercile, a răsări deodată, pe neașteptate sau în număr mare: n’am înnecat mai mult decît un Lipovan, și-acum răsar din toate ungherile, ca ciupercile (ALECS.) ¶ 2 Trans. (PĂC.) = TURTA-VACII ¶ 3 Trans. ~-DE-BRAD (PĂC.) = PITA-VACII ¶ 4 Trans. ~-DE-PE-COASTĂ, ~ DOMNEASCĂ (PĂC.) = PITARCĂ ¶ 5 Trans. ~-PUTUROASĂ (PĂC.) = BĂLOȘEL ¶ 6 CIUPERCĂ-DE-PIVNIȚĂ ciupercă mare spongioasă, cu miros neplăcut, ce crește prin locuri umede, în pivnițe, pe lemne putrede și, cînd se află în plină vegetație, lasă să pice dintr’însa picături de apă care distrug cu timpul lemnele de construcție; numită și „burete-de-casă” (Merulius Lacrymans) (🖼 1241) ¶ 7 iron. 🎩 Pălărie de femeie, mică și caraghioasă [comp. ung. csiperke].

minătárcă f., pl. ărcĭ (ngr. manitári, mantári [cu term. din cĭupercă], d. vgr. amanites [d. A’manon, un munte din Cilicia]; turc. mantar). Vest. Hrib. – Maĭ rar mîn-. În Trans. și mitarcă și pitarcă.

pitarcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitărcii; pl. pitărci

pitarcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitărcii; pl. pitărci

pitarcă s. f., g.-d. art. pitărcii; pl. pitărci

PITARCĂ s. v. hrib, mânătarcă, pitoașcă.

PITARCĂ s. (BOT.) 1. (Boletus scaber) (reg.) mitarcă grasă, (Transilv.) ciupercă de pe coastă. 2. (Boletus luridus) (Transilv.) ciupercă domnească.

PITARCĂ s. (BOT.) 1. (Boletus scaber) (reg.) mitarcă grasă, (Transilv.) ciupercă de pe coastă. 2. (Boletus luridus) (Transilv.) ciupercă domnească.

pitarcă s. v. HRIB. MÎNĂTARCĂ. PITOAȘCĂ.

pitarcă, pitărci, s.f. (reg.) 1. numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă, iar cealaltă otrăvitoare. 2. (în forma: chitoarcă) haină ruptă; zdreanță, fleandură.