pac¹ i [At: CARAGIALE, O. XIV, ap. DLR / V: paca, paci / E: fo] (Are) Cuvânt care redă: 1 Zgomotul produs de o loviură puternică. 2 Ciocnirea unor obiecte tari. 3 Sunetul căderii unui obiect tare sau greu. 4 Declanșarea unei arme de foc Vz poc. 5 (Îf paca) Țăcănitul roților de tren Vz țac. 6 Rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.

PAC¹ interj. Onomatopee, uneori repetată, care redă sunetul produs de o lovitură, o cădere, o detunătură de armă etc. V. buf, poc. Dă drumul ghetelor să cadă de la înălțime pe dușumeaua goală: pac! C. PETRESCU, C. V. 43. N-ai idee cum ți-o scot [măseaua]: pînă să clipești din ochi, odată, pac! CARAGIALE, O. I 186. Făcea pac! în cap, și omora... musca. ȘEZ. II 121.

PAC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de o împușcătură, de o lovitură etc.). /Onomat.

2) pac interj. care arată: 1. ceva sosit orĭ oferit subit: pac și el la masă, pac o sută de francĭ!, 2. sunetu uneĭ loviturĭ de pușcă: din partea dușmanilor se auzea „pac! pac!”. V. paca-paca, paf, poc, păcănesc.

paca i vz pac¹

paci² i vz pac¹

pác-pác, V. pac 2.

paca-páca interj. care arată mersu uneĭ mașinĭ. V. pac, paf, poc.

pac¹/pac-pac interj.

pac¹/pac-pac interj.

paca-paca interj.

paca-paca interj.

pac(-pac) interj.

paca-paca interj.

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s. n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s. f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s. f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s. m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s. f. (înșelăciune); păcălici, s. m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s. f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”.

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)