nămaie sf [At: ANON. CAR. / V: nămai s / Pl: ~măi, ~ / E: ml animalia] (Reg) 1-2 Vită (cornută).

NĂMAIE sf., ‼ NĂMAIU (pl. -maie) sn. Băn. 🐑 Oaie [lat. anĭmalia].

nămaie f. (Banat) vită măruntă [Lat. ANIMALIA].

nămai s vz nămaie

nămaie (-ăi), s. f. – (Banat) Oaie. – Mr. nămal’u, numal’u, megl. nămal’u. Lat. ănῑmālia (Pușcariu 1151; Candrea-Dens., 1200; REW 476), cf. parm. nimal, friul. nemal „bou”, v. fr. aumaille, sp. alimaña, port. alimanha, almanho „taur tînăr”. Pentru păstrarea cuvîntului în toponimie, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324. E dubletul lui animal, s. n., din fr. animal.

nămaie, nămăi, s.f. (reg., înv.) vită cornută.

NĂMAIE s. f. (Regional) Vită (cornută). cf. anon. car. Ne luarăm nămaiele cu noi. murnu, o. 179, cf. gr. s. i, 173, ii, 320, dr. ii, 780, vI, 507, ix, 291, bl i, 36. Vitele... cornute..., numite pe alocuri și nămaie. pușcariu, l. r. i, 351, cf. 224, ROSETTI, i. l. r. i, 115, id. L r. iv , 61, h xviii 25. Du-t'e dumńeata șî caută La oblîncu calului, C-am un cap d’e nămaie, D’e mi-l bagă la căldaŕe, Ḋe-m fă ŝeva d’e mîncaŕe. DENSUSIANU, Ț. H. 177. – pl.: nămăi și nămaie. – Și: nămăi subst. bl i, 36. – lat. animalia.