hălăciugă [At: (a. 1831) PLEȘOIANU, T. 179, ap. TDRG / / V: ~udă, ~ăgiucă, heleci~ / Pl: ~ugi, ~uge / E: cf hăciugă] 1 sf Tufiș des. 2 sf Tufă izolată, pe câmp. 3 sf Lăstari deși ieșiți dintr-un copac tăiat. 4 sf Desiș de porumb, dovleci și fasole, în grădină. 5 sf Ascunzătoare din mărăcini și pomișori. 6 sf Pădure deasă, plină de ramuri și uscături. 7 a (Îs) Fasole ~ (Reg) Specie de fasole (Phasoleus vulgaris). 8 sf (Reg) Mulțime pestriță de oameni. 9 sf (Pan) Păr mult și încurcat. 10 a (D. păr) Zbârlit. 11 sf (Reg) Casă rea. 12 sf (Reg; îf heleci~) Rămășiță nefolositoare.

HĂLĂCIUGĂ (pl. -gi) I. sf. 1 🌳 Tufă, desiș de mărăcini, de lăstari: puse în gînd să rămînă p’acolo, prin hălăciuga de pe lîngă mal (Isp.); ~ de brebenei (dlvr.) ¶ 2 pr. anal. iron. Păr sbîrlit: în capul ei (e) o ~ de păr cît turnul (jip.) II. adv. Sbîrlit: cu părul ~ (d.-zamf.).

HĂLĂCIUGĂ, hălăciugi, s. f. Tufiș, desiș. A sosit Priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei. DELAVRANCEA, V. V. 175. Mă apucai de niște hălăciugi, care se vedea a fi sădite numai pentru ajutorul meu. GORJAN, H. II 8. ◊ Fig. Părul îi crescuse otova, hălăciugă roșie, peste frunte, peste gură, din creștetul capului pînă în furca pieptului. GALAN, Z. R. 44. Milescu, cu părul hălăciugă... sufla în ochelari ca să vadă mai bine. D. ZAMFIRESCU, R. 59.

HĂLĂCIUGĂ ~gi f. pop. 1) Desiș de arbuști spinoși. 2) Totalitate a coardelor de viță, tăiate primăvara la curățatul viilor; râpcă. /Orig. nec.

hălăciugă f. 1. tufă, mai ales de mărăcini; 2. fig. sbârlit: cu părul hălăciugă. [Origină necunoscută].

hălăcĭúgă f., pl. ĭ (rus. [a]lačúga, scris și ol-, colibă de pază, colibă proastă, d. turc. alačyk, -čuk, čugh, colibă de hălăcĭugă saŭ de vreascurĭ. Bern. 1, 682). Mold. Munt. Dărămătură, ramurĭ rămase de la tăĭatu uneĭ pădurĭ, unor haragĭ ș. a. Pădure crescută curînd după tăĭere (tufiș, mărăciniș). Fig. Iron. Păr mult netuns, căpiță de păr: ĭa tunde-țĭ hălăcĭuga ceĭa, măĭ băĭete! – Și helecĭugă (Bas.). V. rîpcă.

hălăciudă sf vz hălăciugă

hălăgiucă sf, a vz hălăciugă

heleciugă sf, a vz hălăciugă

helecĭúgă, V. hălăcĭugă.

hălăciugă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciugii; pl. hălăciugi

hălăciugă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciugii; pl. hălăciugi

hălăciugă s. f., g.-d. art. hălăciugii; pl. hălăciugi

HĂLĂCIUGĂ s. v. ciuf, crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș.

hălăciugă s. v. CIUF. CRÎNG. DESIȘ. HĂȚIȘ. STUFĂRIȘ. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.