diferențiere sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 66/28 / V: (înv) ~iare, (îvr) ~rințare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: diferenția] 1 Stabilire a diferențelor¹ (5), a deosebirilor între două sau mai multe obiecte, ființe Si: deosebire, separare. 2 Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. 3 Apariție de funcții sau caractere noi în cursul evoluției. 4 (Mat) Operație prin care se obține diferențiala (11) unei funcții.

DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. 1. Faptul de a crea sau de a stabili o diferență (între două ori mai multe lucruri, persoane, fenomene etc.); deosebire, separare. Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. – Pronunțat: -ți-e-.

DIFERENȚIERE s.f. 1. Faptul de a crea o diferență; deosebire; separare. ♦ Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ♦ (Fon.) Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. [< diferenția].

DIFERENȚIERE s. f. 1. acțiunea de a diferenția. 2. proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ◊ (fon.) modificare sau dispariție a unui sunet într-un cuvânt sub influența unui alt sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. (< diferenția)

diferențiare sf vz diferențiere

diferințare sf vz diferențiere

diferențiere (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

diferențiere (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

diferențiere s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

DIFERENȚIERE s. f. (< diferenția < fr. différencier): 1. delimitare a caracterelor specifice ale categoriilor lingvistice cu ajutorul exercițiilor, în vederea evitării confuziilor dintre ele. Termen folosit în sintagma exercițiu de diferențiere (v. exercițiu). 2. modificare sau dispariție a unei consoane într-un cuvânt sub influența unui alt sunet (identic sau asemănător) din același cuvânt (v. disimilare în contact).

DIFERENȚIERE s. v. deosebire.

DIFERENȚIERE s. deosebire, diferență, discriminare, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...)