COVĂȚICĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică.

covățică sf [At: LB / V: ~țecă, ~veț~ / Pl: ~ici / E: covată + -ică] (Reg) 1-18 (Șhp) Covată (1-4,10-11,13-15) (mică). 19 (Pan) Baltă. 20 (Spc) Vas de lemn cu capac, pentru transportat sare, piper, castraveți murați etc. Si: (reg) bădoagă, botiță, răcliță. 21 Castronaș în care se servește la masă. 22 Cutiuță de mărimea unei străchini, cu capac, pentru păstrat lucruri scumpe sau mărunțișuri. 23 Cutiuță cu farduri. 24 Lădiță mobilă sub coșul morii, care oprește sau dă drumul boabelor la măcinat Si: (reg) copăiță, postăviță, scuturătoare. 25 (Pan) Șanț cu apă.

COVĂȚICĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică.

COVĂȚICĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată; albiuță. Își fură copilul din covățică... și fuge cu dînsul acasă. CREANGĂ, P. 173. Am două covățele: ziua-s pline, noaptea-s goale (Opinca). GOROVEI, C. 259.

COVĂȚICĂ, covățeie, s. f. Diminutiv al lui covată.

covățea sf [At: I. IONESCU, C. 215 / V: ~veț~ / Pl: ~ele / E: covată + -ea] 1- 25 Covățică (1-25).

covățecă sf vz covățică

covețică sf vz covățică

COVĂȚEA, COVĂȚICĂ (pl. -țele) sf. 1 dim. COVATĂ: rămase un fel de covățea mititică de piatră (ISP.); am făcut din lut un copilaș și l-am pus colea în covățică (RET.) ¶ 2 🏚 Teica morii în care curg grăunțele din coș înainte de a trece între pietrele morii.

covățea (covățică) f. 1. albiuță: își fură copilul din covățică CR.; 2. teica morii; 3. pl. două castroane ce se îmbucă și în cari se pun d’ale mâncării pe drum.

covățeá și covățícă f., pl. ele. Dim. d. covată.

covățică s. f., g.-d. art. covățelei; pl. covățele

covățică (reg.) s. f., g.-d. art. covățelei; pl. covățele, art. covățelele

covățică s. f., g.-d. art. covățelei; pl. covățele

COVĂȚICĂ s. v. teică.

COVĂȚICĂ s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COVĂȚICĂ s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

covățică s. v. TEICĂ.