astragaciu n. Mold. unealtă, în formă de hârleț, cu care cismarul întinde talpa: între calupuri, astragaciu, bedreag, dichiciu și alte custuri tăioase CR. [Cf. ung. ESZTERGÁZNI, a da la strung].

astragaci (-ce), s. n. – Unealtă de cizmărie folosită la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. Mag. esztergázni „a întoarce” (Scriban); finalul, prin analogie cu trăgaci. Nu este probabilă ipoteza lui Philippide, ZRPh., 1907 p. 294 și Pascu, Suf., 198, bazată pe lat. extrahere.