AMBUȘURĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure.

ambușură sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: fr embouchure] Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se suflă aerul cu gura Si: muștiuc.

AMBUȘURĂ, ambușuri, s. f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se suflă aerul cu gura; muștiuc. – Din fr. embouchure.

AMBUȘURĂ s.f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se suflă cu gura; muștiuc. [< fr. embouchure].

AMBUȘURĂ s. f. muștiuc (1). (< fr. embouchure)

AMBUȘURĂ ~i f. Parte a unui instrument de suflat, pe unde se suflă aerul cu gura. /<fr. embouchure

ambușură s. f., g.-d. art. ambușurii; pl. ambușuri

ambușură s. f., g.-d. art. ambușurii; pl. ambușuri

ambușură s. f., g.- d. art. ambușurii; pl. ambușuri

ambușură s. f., pl. ambușure

ambușură (< fr. embouchure, fig. „gură”), porțiune a buzelor, pe care se aplică extremitatea (muștiucul*) unui instrument de suflat; ea poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de dimensiunea muștiucului (la corn., trp., sau tubă). Termenul de a. interioară se referă la instr. de suflat ca ancie* (ob., cl., fag. sau sax.) deoarece, în acest caz, buzele sunt îndoite spre interiorul cavității bucale. La formarea a. participă toți mușchii orbiculari și de ea depinde, în bună parte, calitatea sunetului. Termen greșit: ambajură.

AMBUȘURĂ s. v. muștiuc.

AMBUȘURĂ s. (MUZ.) muștiuc, (reg.) pliscoi. (~ clarinetului.)