agățare sf [At: DA ms / V: (înv) acă~ / Pl: ~țări / E: agăța] 1 Suspendare a ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: agățat¹ (1), atârnare, spânzurare. 2 Prindere, fără voie, a unei țesături într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe Si: agățat¹ (2). 3 (Fam) Acostare a unei persoane (de sex opus) Si: agățat¹ (3). 4 Prindere de ceva sau de cineva Si: agățat¹ (4). 5 (Fig) Cramponare.

AGĂȚARE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. – Variantă: acățare s. f.

AGĂȚARE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățare s. f.].

acățare sf vz agățare

agățare s. f., g.-d. art. agățării

agățare s. f., g.-d. art. agățării

agățare s. f., g.-d. art. agățării; pl. agățări

AGĂȚARE s. 1. agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. v. fixare.

AGĂȚARE s. 1. agățat, atîrnare, atîrnat, prindere, prins, spînzurare, spînzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. fixare, prindere. (~ viței de vie pe araci.)