ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

însingura vr [At: PSALT. 208/2 / V: (îrg) ~sân~ / Pzi: ~rez / E: în- + singur] (Rar) A se izola de oameni, de lume.

ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A rămîne singur, a se îndepărta de mediul social; a se izola. Alții se trăgeau în sinea lor, însingurîndu-se. CAMILAR, N. I 91.

A SE ÎNSINGURA mă ~ez intranz. (despre persoane) A se izola de mediul social. /în + singur

însíngur (mă), a -á, V. singur 2.

2) síngur (mă), -á v. refl. (după vsl. usobiti sen, a se osebi, a se izola). L. V. Mă duc în singurătate, mă izolez. – Și îns-.

!însingura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă însingurez, 3 se însingurează; conj. prez. 1 sg. să mă însingurez, 3 să se însingureze; imper. 2 sg. afirm. însingurează-te; ger. însingurându-mă

însingura (a ~) vb., ind. prez. 3 însingurează

însingura vb., ind. prez. 1 sg. însingurez, 3 sg. și pl. însingurează

singur În unele părți din nordul țării, singur apare cu înțelesul de „dumneata”, vezi de exemplu S. Dumistrăcel, „Limba romînă”, 1961, p. 239-240 : sîngur nu vii cu noi ? (din raionul Dorohoi). Este fără îndoială un calc după magh. maga, care înseamnă și „însuși”, „singur”, și „dumneavoastră”. Vezi de altfel și gr. αὐτός, lat. ipse, care înseamnă și „însuși” și „stăpîn” (în graiul sclavilor).

ÎNSINGURA vb. v. izola.

însingura vb. v. IZOLA.