ZĂCĂȘIE s. f. (Pop.) Zăcășeală (1). – Zăcaș + suf. -ie.

zăcășie sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: zăcaș + -ie] (Pop) 1-2 Boală (1-2). 3 Inerție. 4 Răutate. 5 Invidie. 6 Răzbunare.

zăcășie s.f. (pop.) Zăcășeălă. Mi-a turburat ani întregi și proaspeți cu o zăcășie de prisos (POPA). • pl. -ii. g.-d. -iei. /zăcaș + -ie.

ZĂCĂȘIE s. f. (Reg.) Zăcășeală (1). – Zăcaș + suf. -ie.

ZĂCĂȘIE s. f. (Regional) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare; zăcășeală. Sînt unii care... se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adîncă zăcășie, care în veci le ține mintea vegheată și le pornește sufletul la viclenii și la răutăți. ODOBESCU, S. A. 124. 2. Inerție, nepăsare, lîncezeală, boală.

ZĂCĂȘIE s. f. (Reg.) Zăcășeală. – Din zăcaș + suf. -ie.

zăcășie f. animozitate, ură: se hrănește cu o adâncă zăcășie OD.

ZĂCĂȘALĂ, ZĂCĂȘIE sf. Fire, răutate de om zăcaș; pică: nu mi-a mai rămas la inimă nici o zăcășală (ISP.); se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c’o adîncă zăcășie (ODOB.).

zăcășeálă f., pl. elĭ, și zăcășie f. Munt. vest. Caracteru omuluĭ zăcaș, dorință de răzbunare.

!zăcășie (pop.) s. f., art. zăcășia, g.-d. art. zăcășiei; pl. zăcășii, art. zăcășiile (desp. -și-i-)

zăcășie (pop.) s. f., art. zăcășia, g.-d. zăcășii, art. zăcășiei

zăcășie s. f., art. zăcășia, g.-d. zăcășii, art. zacășiei

ZĂCĂȘIE s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, răutate.

zăcășie s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. RĂUTATE.