tearfă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^r/24 / V: (reg) trafă / Pl: terfe / E: nct] 1 sf (îrg) Bucată de pânză veche și murdară Si: (reg) otreapă, (îrg) tîrjă¹ (1), zdreanță. 2 av (Reg; pe lângă adjective ca „beat”, „ud”) Extrem de... 3 sf (Trs; Buc) Obiect stricat. 4 sf (Reg) Femeie de moravuri ușoare Si: târfă¹ (2). 5 sf (Reg; de obicei lpl) Zestrea miresei, compusă din obiecte casnice și de îmbrăcăminte. 6 sf (Reg; pex) Persoană care duce darul din partea miresei socrului și soacrei mari.

tearfă² sf [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Noroi. 2 Mămăligă moale.

TEARFĂ, terfe, s. f. (Regional) Bucată de pînză veche și murdară; zdreanță, otreapă. Din cămeșă sau rufă peste cîtva timp ai să te faci tearfă, din care se face scamă. CREANGĂ, O. A. 299.

TEARFĂ terfe f. pop. 1) Haină veche și zdrențuită; buleandră. 2) la pl. depr. Obiecte de îmbrăcăminte. 3) fig. v. TÂRFĂ. /Orig. nec.

teárfă f., pl. terfe (d. terfelesc). Petică murdară, otreapă. Fig. Iron. Cĭomîrdă, femeĭe murdară. V. fleandură, paceavură, tîrfă.

chearfă sf vz tearfă

trafă sf vz tearfă¹

tearfă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. terfei; pl. terfe

tearfă (reg.) s. f., g.-d. art. terfei; pl. terfe

tearfă s. f., g.-d. art. terfei; pl. terfe

tearfă (terfe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță, otreapă. – 2. Sanda stricată. – 3. Femeie stricată. Creație expresivă. Aparține aceleiași rădăcini cu tărbăci „a murdări”, de unde și var. tarbă, s. f. (Mold., prostituată); probabil în loc de *ta(r)vă, cf. tava „tăvălindu-se”. Este dubletul lui tîrfă, s. f. (prostituată). Der. din rus. trjapica „cîrpă” (Cihac, II, 405), cf. otreapă, sau din ngr. τέρφος „piele” (Diculescu, Elementele, 471) nu este probabilă; după Lacea, Dacor., IV, 781-85, din mag. terh, sl. terhŭ „încărcătură”, cf. tárhat. Der. terfar (var. Bucov. cherfariu), s. m. (rudă a miresei care ajută la dus zestrea în casa viitorului soț); terfăroaie (var. terfariță), s. f. (femeie din familie care ajută mireasa); terfărie, s. f. (petrecere la casa mirelui), cuvinte din Trans.; terfeli (var. terveli, derveli), vb. (a murdări, a mînji; a păta, a prihăni; a defăima, a discredita, a dezonora), cu suf. expresiv -li (Tiktin; Candrea; Graur, BL, VI, 146; după Scriban, Arhiva, 1912, 190, din mag. tereferelni „a trăncăni”; după Bogrea, Dacor., IV, 853, din mag. tréfal „a glumi”); terfelog (var. terfeloagă, tărfălog, tîrfălog), s. n. (carte fără valoare, maculator, ruptură; document foarte uzat); terfelegos, adj. (Mold., zdrențăros, murdar, unsuros); terfos, adj. (Mold., înv., zdrențăros); terfeleală, s. f. (murdărie, noroi); ștoarfă (var. ștoalfă), s. f. (femeie murdară, otreapă), poate prin contaminare cu a șterge „a freca” (Iordan, BF, IV, 195); tofăi, s. f. (a se bălăci, a se murdări), în Mold., cu pierderea lui r. – Cf. tohoarhă, care probabil este în relație cu aceeași rădăcină expresivă.

TEARFĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

tearfă s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

TEARFĂ s.f. (Mold .) Zdreanță. Tot bețivul și curvărețul va meseri și să va îmbrăca în tearfe rupte și-n drantii reale. DP, 24^v. Căra lutul cu poalile lor sau cu alte terfe sau rogojini rupte. VP, 65^r. Haricliia și Calasir întîi își schimbă portul ca săracii, făcîndu-să oameni proști prin tearfile ce era gătite mai înainte. I, 9^r. El era îmbrăcat cu tearfele ceale proaste. I, 17^r; cf. DOSOFTEI, VS; AETHIOPICA. Etimologie necunoscută.

teárfă, s.f. v. terfă („opincă uzată”).