SĂGETĂTURĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas, măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură.

săgetătură sf [At: DOSOFTEI, P. S. 54/4 / V: (reg) săgetură, ~git~, segetură^[1], sug~ / Pl: ~ri / E: săgeta + -tură] 1-6 Săgetare (1-6). 7 Lovitură de săgeată (1). 8 Rană provocată de o săgeată. 9 (Fig) Durere fizică vie, pătrunzătoare și de scurtă durată Si: junghi, înțepătură, săgeată. 10 (Fig; în credințe și superstiții populare) Nume dat mai multor boli, la oameni și la animale, care se manifestă brusc și cu violență prin dureri de cap, ochi, nas, măsele, prin congestii cerebrale, paralizii etc. (despre care se crede că sunt produse de duhuri rele, ființe imaginare etc. și care s-ar vindeca prin leacuri băbești și prin descântare) Si: săgeată (12). 11 (Reg) Săgetător (5). 12 (Reg) Trăsnet. 13 (Bot; reg; îf săgetură) Greghetin (1) (Geranium pratense). corectat(ă)

SĂGETĂTURĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură.

SĂGETĂTURĂ, săgetături, s. f. 1. Lovitură de săgeată. 2. Fig. Durere vie și pătrunzătoare care străbate corpul pe neașteptate; junghi. ♦ (Popular) Congestie cerebrală. Ba c-o fi deochi, ba c-o fi săgetătură și... nu-i putură da de leac. ISPIRESCU, L. 353. Săgetătura e o lovitură ce moartea o dă omului sănătos pe cînd lucră. ȘEZ. III 174.

SĂGETĂTURĂ ~i f. 1) Lovitură de săgeată. 2) fig. Durere ascuțită, momentană, pătrunzătoare, care trece printr-o parte a corpului; împunsătură dureroasă ca de săgeată. /a săgeta + suf. ~ătură

săgetătură f. 1. dătătură de săgeată; 2. lovitură pe care moartea o dă omului sănătos pe când lucrează, boală năpraznică de care se poate uneori scăpa: descântec de săgetătură.

săgetătúră f., pl. ĭ (d. săgetez). Lovitură de săgeată. Boală din senin care te lovește deodată și te și ucide une-orĭ (în credința poporuluĭ): descîntec de săgetătură.

săgetură sf vz săgetătură

săgitătură sf vz săgetătură

segetură sf vz săgetătură

sugetătură sf vz săgetătură

săgetătură s. f., g.-d. art. săgetăturii; pl. săgetături

săgetătură s. f., g.-d. art. săgetăturii; pl. săgetături

săgetătură s. f., g.-d. art. săgetăturii; pl. săgetături

SĂGETĂTURĂ s. v. înjunghietură, înțepătură, junghi, junghietură.

SĂGETĂTURĂ s. 1. săgetare, săgetat. (~ de arc.) *2. (MED.) (reg.) săgetură.

săgetătură s. v. ÎNJUNGHIETURĂ. ÎNȚEPĂTURĂ. JUNGHI. JUNGHIETURĂ.

SĂGETĂTURĂ s. 1. săgetare, săgetat. (~ de arc.) 2.* (MED.) (reg.) săgetură.

SĂGETURĂ s. v. săgetătură.

săgetură s. v. SĂGETĂTURĂ.