SFÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit¹. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși.

sfârșire sf [At: COD. VOR². 16^v/2 / Pl: ~ri / E: sfârși] 1 Parcurgere a ultimei etape (a unei acțiuni, a unui fenomen etc. în desfășurare) Si: isprăvire, încheiere, terminare, (pop) gătare, istovire, mântuire, (înv) săvârșire. 2 (Îlav) Fără ~ Fără încetare Si: mereu, necontenit. 3 (Înv) Înfăptuire. 4 Întrebuințare până la capăt Si: consumare, epuizare, isprăvire, terminare. 5 (Îvr) Rezultat final. 6 (Pex) Ajutor (1). 7 (Îrg) Moarte. 8 (Lin; înv) Terminație.

SFÂRȘIRE, sfârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfârși și rezultatul ei; sfârșit¹. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără sfârșire = necontenit, mereu. – V. sfârși.

SFÎRȘIRE, sfîrșiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfîrși; sfîrșit. ◊ Loc. adv. Fără sfîrșire = necontenit. Da cum vă aflați?... Da sînteți sănătoși?... ne întrebau fără sfîrșire cuconul Ștefănică și cucoana Marghiolița. GANE, N. II 189.

sfârșire s. f., g.-d. sfârșiri, art. sfârșirii

sfârșire s. f., g.-d. art. sfârșirii corectat(ă)

sfârșire s. f., g.-d. art. sfârșirii; pl. sfârșiri

SFÂRȘIRE s. 1. v. terminare. 2. finalizare, isprăvire, încheiere, terminare. (~ unei lucrări începute.) 3. v. consumare.

SFÎRȘIRE s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșit, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor lucrărilor.) 2. consumare, epuizare, isprăvire, sfîrșit, terminare. (~ tuturor proviziilor.)