puls sn [At: FIZIOLOG. 128/16 / V: (înv) pols, pulz, pulzum / Pl: (rar) ~uri / E: lat pulsus, fr pouls, ger Puls, it polso] 1 Ansamblu de mișcări fiziologice ritmice de dilatare și de contractare a pereților arterelor determinate de creșterea și scăderea succesivă a volumului de sânge pompat de inimă Si: pulsație (2). 2 (Pex) Loc unde se simte această mișcare ritmică. 3 (Îe) A lua (cuiva) ~ul sau a-și lua ~ul A număra cuiva pulsațiile (1) inimii. 4 (Îe) A simți (sau a prinde) ~ul A înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. 5 (Îe) A pipăi ~ A căuta să-și dea seama de intențiile cuiva, de o stare de spirit existentă etc.

PULS s. n. Mișcare ritmică de dilatare și contractare a pereților arterelor, provocată de pomparea sîngelui de către inimă și perceptibilă prin palparea unei artere (în special a celei de la încheietura mîinii). Intrară doi oameni în chilia lui, pe cari Dan nu-i mai văzuse. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul. EMINESCU, N. 79. Fior rece va trece prin ale tale vine; Răpide se va strînge, va bate pulsul tău. ALEXANDRESCU, M. 155. ◊ Fig. El nu simțea pulsul motorului ca pe al unei inimi vii, plină de viață. MIHALE, O. 168. De la Lonea la Lupeni, motoarele acestea merg, fiecare la locul lui, neștiind unul de altul, dar formînd toate la un loc viața, pulsul acestui trup gigantic, în neîntreruptă acțiune, care e Valea Jiului. BOGZA, V. J. 90. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii apăsînd cu degetul pe artera de la încheietura mîinii. A prinde pulsul (unei situații) = a-și da seama de o situație, de felul cum merg anumite lucruri. Alexe a prins pulsul ședinței, gîndi el, a știut unde s-o îndrepte. MIHALE, O. 324.

PULS s.n. 1. Dilatare și contractare ritmică a arterelor datorită pompării sîngelui de către inimă în întregul corp. 2. Ritm, mers. [Cf. fr. pouls, lat. pulsum].

PULS s. n. 1. dilatație fiziologică ritmică a arterelor, datorită pompării sângelui de către inimă în întregul corp; pulsație (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ŭl = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)

PULS ~uri n. 1) Dilatare și contractare ritmică a arterelor sub influența sângelui pompat în inimă. ◊ A lua ~ul (cuiva) a număra cuiva bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. 2) Loc unde se simte această dilatare și contractare ritmică a arterelor. ◊ A prinde (sau a simți) ~ul (unei situații) a intui exact (o situație). /<fr. pouls, lat. pulsus

puls n. bătaia arterelor produsă prin mișcarea sângelui: a pipăi pulsul cuiva.

*puls n., pl. urĭ (lat. pulsus. V. im-puls). Fiziol. Bătaĭa saŭ zvîcniturile pe care le produce în artere sîngele împins de inimă. Fig. Starea lucrurilor, a spiritelor. A pipăi pulsu, a pune degetu ca să constațĭ număru bătăilor pe minut, și decĭ starea sănătățiĭ. Fig. A sonda situațiunea în politică și afacerĭ.

pols sn vz puls

pulz sn vz puls

pulzum sn vz puls

puls s. n., pl. pulsuri

puls s. n., pl. pulsuri

puls s. n., pl. pulsuri

PULS (< fr., lat., germ., it.) s. n. Dilatare ritmică fiziologică a arterelor produsă de creșterea volumului de sânge o dată cu fiecare sistolă ventriculară. P. se simte, sub forma unei zvâcniri, prin comprimarea ușoară cu degetul a unei artere situate pe un plan osos (ex. artera radială). La adultul normal, p. este de 60-80 pe minut. Sin. pulsație (1). ◊ P. capilar = apariția anormală a unei unde pulsatile la nivelul capilarelor; se observă în insuficiența aortică. ◊ Expr. A prinde pulsul (unei situații) = a-și da seama (de o situație, de felul cum merg lucrurile).

PULS s. (FIZIOL.) pulsație, undă pulsatilă, (pop.) vână, (grecism înv.) sfigmos. (Medicul i-a luat ~ul.)

PULS s. (pop.) vînă, (grecism înv.) sfigmos. (Medicul i-a luat ~.)