PENAȚI s. m. pl. (La etrusci și la romani) Zei ai căminului, ai casei; statui ale acestor zei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

penați smp [At: NEGULICI / E: lat penates, fr pénates] 1 (Mit) Zei protectori ai căminului și ai familiei la romani, care erau venerați sub forma unor statui așezate pe vatră. 2 (Fig) Casă părintească. 3 (Fig) Cămin.

PENAȚI s. m. pl. Nume dat, în mitologia romană și etruscă, unor divinități considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

PENAȚI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei. Un neam... Vine-n pămîntul italic și-aduce penații din Troia. COȘBUC, AE. 12. ♦ Fig. Cămin, casă (părintească). Ne-am restabilit în penații noștri din Schöneberg. CARAGIALE, O. VII 174.

PENAȚI s.m.pl. Zei ai casei la romani. ♦ (Fig.) Cămin, casă părintească. [< lat. penates, cf. fr. pénates].

PENAȚI s. m. pl. zei ai casei la romani; statuile acestor zei. ◊ (fig.) cămin, casă părintească. (< lat. penates)

PENAȚI m. pl. 1) (în mitologia romană) Zei ocrotitori ai casei și ai familiei. 2 Statuie a acestor zei. 3) fig. Vatră părintească; cămin. /<lat. penates

penați m. pl. 1. Mit. zei domestici la cei vechi; 2. fig. locuință: a se reîntoarce la penații săi.

*penáțĭ m. pl. (lat. penates). Zeiĭ domesticĭ aĭ Romanilor și Etruscilor. Fig. Locuință: a-țĭ revedea penațiĭ.

penați s. m. pl., art. penații

penați s. m. pl., art. penații

penați s. m. pl.

Penați = Penates.

penați s. m. pl. Nume dat în mitologia romană și etruscă divinităților care ocroteau casa și familia și care erau venerați sub forma unor statui așezate pe vatră. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates, fr. pénates.