OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.^[1]

omăt¹ smn [At: HERODOT (1645) 99 / V: (îvr) um~, (reg) homet^[1], homete, omat, omet, omete, omeț, umet, umete / Pl: ~uri, (rar) ~ete, ~eți / E: ucr обмет] 1 (Pop) Zăpadă. 2 (Reg) Troian. 3 (Reg) Spumă de albuș de ou.

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.

OMĂT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.

OMĂT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu

omăt n. 1. Mold. și Tr. zăpadă: iarba pare de omăt EM.; 2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf. zăpadă)].

omăt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

omat smn vz omăt¹

omet³ smn vz omăt¹

omete smn vz omăt¹

omeț smn vz omăt¹

umet smn vz omăt¹

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., (nămeți) pl. omături

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omături

omăt s. n., pl. omături

omăt, pl. omături

omăt, -turi.

omăt (-meți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete. – Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).

OMĂT s. v. zăpadă.

OMĂT s. (MET.) nea, ninsoare, zăpadă. (~ul acoperă cîmpia.)

OMĂT s. m. și n. (Mold., Criș.,, Trans. N, Trans. SV) Zăpadă. A: Pogorî ploaie sau omăt din ceriu. DM, 3^v. A lui iaste soarele și luna, stealele ceriului și stihiile ... grindina, omeții, ploile. ALF., 6^r; cf. DOSOFTEI, PS.; PAT. 1685, 14^r, 14^v; CANTEMIR, HR.; N. COSTIN; NCCD, 264; PSEUDO-AMIRAS (gl.); PAT. 1742, 234^r, 234^v; VP, 56^r; B 1774, 22^v, 30^r; B 1775, 83^P{r}; CRON. SEC. XVIII, 13^r. C: A doua dzi le plouă Dumnedzău mană din ceri, albă ca omătul. CRON. ante 1730, 84^v. De vor fi păcatele voastre ca văpsite, ca omătul le voi albi. M 1704, 83^v. E frumoasă și lată-n șele, Ca omătu' albă-n ptiele. CÎNTECE, 5^r. // B: Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. BIBLIA (1688). Forme gramaticale: nom. pl. omeți (N. COSTIN; CRON. SEC. XVIII, 13^r), omeții (ALF., 6^r); gen. pl. omeților (CANTEMIR, HR.). Etimologie: ucr. obmet „măturare; pospai”. Cf. n e a.

omắt, omături, (umăt), s.n. Zăpadă, nea, ninsoare: „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au îndețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Să credeți, iubiții mei, că vineri, în noaptea Rusaliilor, au căzut omătu peste tot Maramurășul, în anul 1776, iară, de la Facerea Lumii, 7284” (Bârlea, 1909: 74). ■ Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, omături, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar, 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Umătu’ când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ” (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).