OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

obrăznici [At: KOTZEBUE, U. 21^v/13 / Pzi: ~cesc / E: obraznic] 1-2 vr (Înv) vi A deveni obraznic (2). 3 vt A îndrăzni. 4 vt (Fam) A certa cu vorbe aspre Si: a ocărî.

OBRĂZNICI (-icesc) I. vb. tr. 1 A face să devie obraznic, să-și ia nasul la purtare ¶ 2 A numi obraznic, a trata de obraznic: nu numai pe vagmistrul... l-a obrăznicit cum se cade, dar chiar pe locotenentul (BR.-VN.). II. vb. refl. A deveni obraznic; a-și lua prea mult nas, prea multă îndrăzneală: nu te ~ mai mult, căci te voiu cîrpi (GN.); ține-ți vorbele în gură și nu te ~ mai mult (ALECS.).

OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

OBRĂZNICI, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni necuviincios, obraznic, impertinent; a-și lua nasul la purtare. M-am lămurit! Și-a îngăduit să se obrăznicească adineauri cu mine. C. PETRESCU, A. R. 22. De l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul. CREANGĂ, P. 231. Mămuca-i da peste mînă, cînd se mai obrăznicea. NEGRUZZI, S. III 25. 2. Tranz. (Familiar) A certa cu vorbe aspre, a ocărî (pe cineva) pentru o obrăznicie.

A OBRĂZNICI ~esc tranz. pop. 1) A admonesta pentru purtare necuviincioasă. 2) A face să se obrăznicească. [Sil. -brăz-] /Din obraznic

A SE OBRĂZNICI mă ~esc intranz. A se abate de la normele de bună-cuviință; a deveni obraznic; a-și lua nasul la purtare. [Sil. -bră-] /Din obraznic

obrăznicì v. a deveni obraznic.

obrăznicésc v. tr. (d. obraznic). Taxez de obraznic. V. refl. Devin obraznic: copiiĭ s’aŭ obrăznicit.

obrăznici¹ (a ~) (a mustra) (fam.) (desp. o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, 3 sg. obrăznicește, imperf. 1 obrăzniceam; conj. prez. 1 sg. să obrăznicesc, 3 să obrăznicească

+obrăznici² (a se ~) (a deveni obraznic) (desp. o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. mă obrăznicesc, 3 sg. se obrăznicește, imperf. 1 sg. mă obrăzniceam; conj. prez. 1 sg. să mă obrăznicesc, 3 să se obrăznicească; imper. 2 sg. afirm. obrăznicește-te; ger. obrăznicindu-mă

obrăznici (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, imperf. 3 sg. obrăznicea; conj. prez. 3 să obrăznicească

obrăznici vb. (sil. -brăz-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicesc, imperf. 3 sg. obrăznicea; conj. prez. 3 sg. și pl. obrăznicească

obrăznici (conj. obrăznicească)

obrăznici, obrăznicesc v. t. 1. a certa cu vorbe aspre 2. a acuza (pe cineva) de obrăznicie

OBRĂZNICI vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

OBRĂZNICI vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

OBRĂZNICI vb. IV. I. refl. și (învechit) intranz, A deveni necuviincios, obraznic (1), impertinent; a-și lua nasul la purtare. Iertați-mă, începuiu a obrăznici. Muierile cad lesne în bîrfele. kotzebue, u. 21v/13, cf. doc. ec. 383, GORJAN, h. IV, 68/7. În așa gînduri d-acum nu mai rătăci, Leapădă-le, zic, cu totul, mai mult nu obrăznici. pann, e I, 56/13, cf. 61/7. Mămuca-i da peste mînă Cînd se mai obrăznicea. negruzzi, s. III, 25. De l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul. CREANGĂ, P. 231, cf. id. A 106, DDRF, șăineanu, barcianu, alexi, w. Bine-ați făcut că i-ați mai tăiat puțin din nas. A început să se cam obrăznicească, rebreanu, I. 74, cf. Brăescu, A 43. Și-a îngăduit să se obrăznicească adineauri cu mine. c. petrescu, A R. 22. v-ați îmbogățit... și v-ați obrăznicit. stancu, r. a. Iv 398, cf. mera, l. b. 274. (Glumeț) Alte puici albe se obrăzniciseră, ciugulind pînă și prin străchini. camil petrescu, o. II, 88.Tranz. Un viclean și prost războinic obrăznicește-a-ndrăzni El să ne propuie pacea? heliade, o. I, 408. ◊ tranz. fact. Mi-ai obrăznicit băiatul cu alintările tale. com. pașca (Cluj). ♦ tranz. A îndrăzni, a cuteza. Obrăznicește a zice că cereasca bunătate au făcut rea împărțeală. conachi, p. 264. ◊ intranz. Avînd slobodă voie... păzitorii... de a prinde pe acei ce vor obrăznici împotriva hotărîrei aceștiia (a. 1 821). uricariul, II, 128. 2. tranz. (Familiar) A certa cu vorbe aspre, a ocări. Unele ne răspundeau cu zîmbete... altele mai cîinoase la inimă se-nviforau, se ascuțeau și ne obrăzniceau. ciaușanu, R. scut. 13. Credeți că e greu... să te ocăre și obrăznicească? iovescu, N. 116. Ea e cocoană mare cu nasul sus... Cînd vine de la București... ori își zbîrcește nasul, ori ne obrăznicește. pas, l. 293. – prez. ind.: obrăznicesc. – v. obraznic.