oajdă¹ sf [At: N. TEST. (1648) / V: ~de, io~, ioj~ / Pl: ? / E: ns cf rs вожжа] (Îrg) 1 Frânghie. 2 (Îrg) Legătură. 3 (Îrg) Curea. 4 (Îrg) Fiecare dintre sforile care, împletite, alcătuiesc funia sau ștreangul Si: viță, coardă. 5 (Reg, îf oajde) Urzeală.

oajdă² sf [At: DR III, 833 / V: ~de, oașdă, hojdii sfp / Pl: ? / E: ns cf alb oazdhë] (Reg) 1 Noroi amestecat cu zăpadă Cf: mocirlă, tină. 2 Rană. 3 (Îlav) ~ de Plin de.

oájdă f., pl. e (ung.?). Vechĭ. Azĭ Trans. Funie.

oajde¹ sf vz oajdă¹

oajde² sf vz oajdă²

oașdă sf vz oajdă²

OAJDĂ s. v. bubă, leziune, plagă, rană.

oajdă s. v. BUBĂ. LEZIUNE. PLAGĂ. RANĂ.

oajdă, oajde, s.f. (reg.) funie.

OAJDĂ² s. f. (Regional) 1. Noroi amestecat cu zăpadă; mocirlă, tină. cf. VICIUL, Gl. 2. Rană (PAȘCA, GL.) cu sînge (DR. iii, 833). 3. (În loc. adj.) Oajdă de... = plin de... cf. dr. iii, 833, vaida. I se făcuseră mînile vinete de ger și picioarele hojdii de sînge prin nămeți. RĂDULESCU-CODIN, L. 11. Tăt îs oajdă de sînğă. ALR ii 3 477/362, cf. ALR SN iii h 844. A venit acasă oajdă de tină. MAT. DIALECT. i, 285. (Eliptic) Tot îi oajdă. VICIU, GL. – pl.: oajde. – Și: oajde (VICIU, GL.), oașdă (vaida) s. f. ; hojdii subst. pl. – Etimologia necunoscută. CF. alb. vazhdë „urmă” (DR. iii, 833).