nutreț sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 66/11 / V: (îvp) năt~, not~, (reg) motrieț, nit~, notrieț, notriț, ~ă sf / Pl: ~uri, (îvp) ~e / E: ml nutricium] 1 Hrană de origine vegetală sau (rar) animală pentru alimentarea animalelor domestice erbivore Si: furaj, (reg) nutriment (3), notrete. 2 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) ~ pe darac A căuta să facă rău cuiva, prefăcându-se că-i voiește binele. 3 (Îvp; pgn) Hrană pentru animale. 4 (Îvr) Valoare nutritivă a unui aliment. 5 (Îvr) Hrănire.

NUTREȚ (pl. -țuri) sn. Hrana vitelor și a păsărilor: fînul e cel mal bun ~ pentru cai; lucerna, sparceta, trifoiul, măzărichea, etc. sînt plante de ~ [lat. nutrĭcium].

NUTREȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor care servesc (verzi, uscate sau murate) ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor constituită din aceste plante. V. furaj. Nutrețul se împuțina și pe la oamenii cei mai cu stare. AGÎRBICEANU, S. P. 29. I se spuse că focul a pornit de la șirele de nutreț. REBREANU, R. II 116. Se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. GÎRLEANU, L. 33. ♦ (Învechit și popular) Mîncare pentru animale. Patru iepe, sirepe și năbădăioase, legate cu căpestre de fier... Diomede le da nutreț numai carne de oameni. ISPIRESCU, U. 48. Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? ALECSANDRI, P. P. 214.

NUTREȚ ~uri n. Produs de natură vegetală (mai rar animală sau minerală), folosit ca hrană pentru animalele erbivore domestice; furaj. /<lat. nutricium

nutreț n. hrana vitelor și a păsărilor. [Lat. NUTRICIUM, hrană în genere: românește cu sensul restrâns].

motrieț sn vz nutreț

nătreț sn vz nutreț

nitreț sn vz nutreț

notreț sn vz nutreț

notrieț^[1] sn vz nutreț corectat(ă)

notriț sn vz nutreț

nutreță sf vz nutreț

nătréț V. nutreț.

notréț V. nutreț.

nutreț (desp. nu-treț) s. n., pl. nutrețuri

nutreț (nu-treț) s. n., pl. nutrețuri

nutreț s. n. (sil. -treț), pl. nutrețuri

nutreț, pl. nutrețuri

nutreț (nutrețuri), s. n. – Furaj (verde). Lat. nūtrῑcium „nutritiv, alimentar” (Șeineanu, Semasiol., 183; Pușcariu 1210; Candrea-Dens., 1264; REW 6004), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169); din lat. nūtrῑre, din care s-a format în sec. XIX, nutri, vb. (a hrăni), vb. pe care Pușcariu 1209 îl semnala în mod greșit ca tradițional. – Der. nutritiv, adj. din fr. nutritif; nutriment, s. n. (aliment), din lat. nutrimentum, sec. XIX; nutritor, adj. (hrănitor), după fr. nourrissant; nutriți(un)e, s. f., din fr. nutrition.

nutreț sn. sg. (glum.) alimente, mâncare.

NUTREȚ s. furaj, (înv. și pop.) strânsură, (reg.) nutriment, zaherea. (~ pentru vite.)

NUTREȚ s. furaj, (înv. și pop.) strînsură, (reg.) nutriment, zaherea. (~ pentru vite.)

NUTREȚ s. n. 1. Hrană de origine vegetală sau (rar) animală folosită pentru alimentarea animalelor domestice erbivore; furaj, (regional) nutriment (2), notrete. Da foc și caselor și nutrețelor. n. costin, let. ii, 66/11. Sfîrșisă oamenii nătrețele, de agiunsese stogul de fin 10 sau 12 lei. neculce, l. 316. Unde mergea tot da foc, arzînd și pîine și nutreț (a. 1729). mag. ist. iii, 91/13. Paiele... se întrebuințează pentru notreț la vite. economia, 54/20. Nefiind nici notreț, au perit mulțime de dobitoace de ger și de foame (a. 1808). cat. man. ii, 68, cf. budai-deleanu, lex., lb. Spre sfîrmarea și mestecarea nătrețului... au sugătoarele fălci cu dinți înșirați. J. cihac, i. n. 14/10. De n-am fi avut trebuință de dînsele..., niciodată nu le mai purtam de grijă pentru nătrețul lor. drăghici, r. 66/15. Adună niște notreț. calendariu (1844), 171/19. Fînul se dă în iesle portative... pentru a nu se face risipă de nutreț. i. ionescu, d. 173. Sătenii au început a sămăna parîng pentru nutrețul vitelor. id. p. 404, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 182, PAMfile, a. r. 149. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele, duc lipsă de nutreț. anghel-iosif, c. m. ii, 20. Se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. gîrleanu, l. 113. Cînd o fi de cărat nutreț pentru vite, o să-ți mai ajute și tata. bujor, s. 38. Au vorbit puține lucruri despre vreme, despre nutrețul vitelor. sadoveanu, b, 163. Vite nu putem ținea dacă nu-i nutreț. rebreanu, r. i, 199. Vedem și coasele cum zboară, Tăind nutrețul meu a patra oară. arghezi, c. o. 176. Ca să cruțe nutrețul din sat..., își trimeteau și ei oile sus, la munte. camil petrescu, o. i, 153. S-au rînduit oamenii la paza căruțelor și și-au adus nutreț și de mîncare de acasă. galan, z. r. 73. Mîncarea dobitoacelor se zice nutreț. h vii 185. Abia ai dat nutreț la vite. sbiera, p. 253. Nutreț (fîn, paie, coceni etc.). ciaușanu, v. 183. Țarcul de nătreț. chest. ii 414/185. Dacă plouă mereu iă cam rău, putrezește notrețu. alr i 325/748, cf. 933/156. Am notreț dăstul pă iarnă. alr ii 3 192/182. Nătreț pîntru viti. ib. 5 194/414. Nutreț de ovăz. ib. 5 194/987, cf. a i, ii, iii, iv, alr sn i h 212. ◊ expr. (Regional) A-i pune (cuiva) nutreț pe darac = a căuta să facă rău cuiva, prefăcîndu-se că-i voiește binele. cf. zanne, p. v, 251. 2. p. gener. (Învechit și popular) Hrană (pentru animale). Toate fructurile... tuturor fiarelor pămîntului spre notreț (hrană) să fie. teodorovici, i. 372/20. Un feli de urs a căruia nătreț sînt numai furnicile. ar (1837), 39¹/15. Nătrețul tău este numai de lucruri spurcate. ib. (1839), 31²/60, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., lm. Diomede le da nutreț [iepelor] numai carne de oameni. ispirescu, u. 48. Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? alecsandri, p. p. 214. ◊ Fig. Nutrețul sufletesc mai bine-mi prinse ca fierturile de castraveți acri. codru-drăgușanu, c. 144. ♦ (Învechit, rar) Valoare nutritivă (1) a unui aliment. Paiele... au puțin nutreț în sine. i. ionescu, c. 223/2. ♦ (Învechit, rar) Hrănire. Cf. polizu. – pl.: nutrețuri și (învechit și popular) nutrețe. – Și: (învechit și popular) nătreț, notreț, (regional) nutreță (alr i 938/217, 270) s.f., nitreț (alr sn i h 121/537), notrieț (ib. h 121/29), notriț (alr i 938/93), motrieț s.n. - lat. nutricium.