NEUITAT, -Ă, neuitați, -te, adj. Care nu se poate uita; a cărui amintire a rămas neștearsă; vrednic de aducere-aminte, memorabil;p. ext. veșnic, etern. [Pr.: ne-ui-] – Pref. ne- + uitat.

neuitat, ~ă a [At: N. TEST. (1648), ap. GCR I, 125/1 / P: ne-ui~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + uitat] 1 Care nu se uită. 2 Care nu poate fi uitat Si: memorabil. 3 A cărui amintire a rămas neștearsă. 4 Vrednic de aducere-aminte Si: memorabil. 5 (Pex) Veșnic.

NEUITAT, -Ă, neuitați, -te, adj. Care nu se poate uita; a cărui amintire a rămas neștearsă; vrednic de aducere aminte, memorabil; p. ext. veșnic, etern. [Pr.: ne-ui-] – Ne- + uitat.

NEUITAT, -Ă, neuitați, -te, adj. Care nu se poate uita; memorabil. Dulci și neuitate visuri. EMINESCU, N. 59. Scria maicii sale aceste neuitate cuvinte... NEGRUZZI, S. I 181.

neuitat a. ce nu se poate uita.

neuĭtát, -ă adj. Care nu se poate uĭta, memorabil: fapte neuĭtate.

UITAT¹ I. adj. p. UITA¹. 1 Ce s’a uitat: s’a găsit o umbrelă ~ă în trăsură; Ⓕ F foarte vechiu, de foarte multă vreme: mi-am frămîntat măselele încă cu vre-o doi, trei covrigi uitați de vechi ce erau (ISP.) ; ~ de Dumnezeu, ~ de moarte (CIAUȘ.), foarte bătrîn: te însura cu fie-sa, cu nepoată-sa ori cu vre-o fată din casă, ~ă de Dumnezeu (I.-GH.); Babă slabă și uscată Și de Dumnezeu ~ă (PAMF.) ¶ 2 Îndelungat: petrecu acolo vreme ~ă (ISP.); fiind Irinuca dusă în sat și avînd obiceiu a ședea ~ă ca fata vătămanului (CRG.) ¶¶ C. 👉 NEUITAT. II. sbst. Faptul de a uita.

neuitat adj. m., pl. neuitați; f. neuitată, pl. neuitate

neuitat adj. m., pl. neuitați; f. neuitată, pl. neuitate

neuitat adj. m., pl. neuitați; f. sg. neuitată, pl. neuitate

NEUITAT adj. 1. memorabil, (livr.) indimenticabil. (O seară ~.) 2. v. veșnic. 3. neșters, (livr.) indelebil. (~ din amintire.)

NEUITAT adj. 1. memorabil. (O seară ~.) 2. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, perpetuu, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.)

NEUITAT, -Ă adj. Negativ al lui uitat; care nu se uită, nu poate fi uitat; a cărui amintire a rămas neștearsă, vrednic de aducere aminte, memorabil; p. ext. veșnic, etern. Să aibă numele măriei tale pomană neuitată în veaci. n. test. (1648), ap. gcr i, 125/12. Mulți sînt împărați și stăpînitori care au cîștigat un nume neuitat și fără sfîrșit pe acest pămînt. r. greceanu, cm ii, 7. Doi favoriți puternici, cuprinzînd ovalul obrazului, arat de vine albastre, făcea din D. B. o fizionomie neuitată. russo, s. 28. Mulțimea-ngenuncheată ascultă lăcrimînd Pomelnicul cel jalnic de nume neuitate. alecsandri, poezii, 569, cf. gane, n. iii, 120, bacovia, o. 60, scînteia, 1954, nr. 2912. ◊ (art., precedînd numele sau calitatea unui decedat, ca formulă de evocare) Mîntuirea noastră o datorăm... neuitatului nostru naș. f (1897), 603. Luîndu-mi, în cuvinte mișcătoare, rămas bun de la în veci neuitatul meu prieten, m. i. caragiale, c. 10. – pl.: neuitați, -te. – pref. ne- + uitat.