mândră f. fată frumoasă, dragă, iubită: cântă-ți, mândro, cântecul POP. [V. mândrie].

MÂNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÂNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÎNDRĂ, mîndre, s. f. (În limbaj poetic) Fată sau femeie pentru care un bărbat simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite; dragă, iubită. Cînd mîndra mea doarme în păru-i bălai, Cînd stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! EMINESCU, O. IV 542. Calea e a ta, Mîndra e a mea, Și de nu mi-o dai, Hai la luptă, hai! HASDEU, R. V. 75. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24.

MÂNDRU² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

mândră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mândrei; pl. mândre

mândră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mândrei; pl. mândre

mîndru

mândrele v. rustemul.

MÂNDRA 1. V. Parângu Mare. 2. Com. în jud. Brașov, situată în Depr. Făgăraș, pe stg. Oltului, la confl. cu Sebeș; 2.962 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.). Expl. de turbă. Creșterea bubalinelor. În satul M., menționat documentar în 1400, se află biserica Înălțarea Domnului (1779), în satul Râușor există bisericile Cuvioasa Parascheva (de Sus, 1698) și Cuvioasa Parascheva (de Jos, 1758), iar în satul Șona, biserica Adormirea Maicii Domnului (1706).

SLOBOZIA MÂNDRA, com. în jud. Teleorman, situată în V C. Boian, pe râul Sâiu; 2.102 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (sec. 19), în satul S. M.

mândru, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) demn, patrician. Acest venerabil domn, descendent al unei cunoscute familii boierești, are o conduită mândră. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) semeț, țanțoș, <pop.> dârz, fălos, ortoman, <înv.> cinsteș. Îi plăcea să-i vadă pe călăreți mândri și stăpâni pe cai. 3 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, orgolios, prezumțios, semeț, suficient, trufaș¹, țanțoș, vanitos, <livr.> altier, iactant, <înv. și pop.> înmândrit, măreț, <pop. și fam.> țâfnos, <pop.> falnic, fălos, voinicos, <fam.> buricos, fițos, îngurguțat, <fam.; deprec.> înfipt <înv. și reg.> pâșin, <reg.> făleț, hireș, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoș, ocoș, ostru, pețcheș, sfătos, țândru-mândru, țifraș, țineros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălțat, trufitor, van, zadarnic, <fig.> bățos, împăunat, înțepat, pieptos, scrobit², <fig.; astăzi rar> deșert, <fig.; pop. și fam.> umflat, <fig.; fam.> ațos, proțăpit, <fig.; înv. și reg.> sățios¹, <fig.; reg.> dezmierdat, țepur, <fig.; înv.> umflăcios. Fiind mândru și dificil nu are prieteni. 4 (mai ales despre ținută, manifestări, ton) maiestuos, <fig.> măreț, regal², regesc. Impunătoare, frumoasă și cu o ținută mândră, impresionează pe toți. 5 (înv. și pop.; despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) v. Falnic. Grandios. Impozant. Impresionant. Impunător. Magnific. Maiestuos. Măreț. Semeț. Splendid. 6 (pop.; despre lucruri, mai ales despre clădiri) v. Arătos. Aspectuos. Falnic. Frumos. Impozant. 7 (pop.; despre peisaje, priveliști etc.) v. Elizeic Magnific. Minunat Mirific. Paradiziac. Splendid. 8 (în opoz. cu „urât”; pop.; despre ființe) v. Arătos. Chipeș. Frumos. Ochios. 9 (înv.; mai ales despre profesioniști; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. Încercat. Înzestrat. Merituos. Pregătit². Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. 10 (înv.; despre oameni) v. Înțelept. II 1 s.m., s.f. (pop.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump. 2 s.f. (art., la pl. mândrele; mitol. pop.; pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimărițe (v. joimăriță). III s.f. (art.; bot.; reg.) mândra-nopții v. Barba-împăratului (v. barbă). Frumoasa-nopții (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa).

mîndre s. pl. v. IELE.

mấndru, -ă, mândri, -e, adj., s.m.f. 1. (adj.) Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar, 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. ■ (top.) Mândra Vedere, deal în loc. Dănești, în apropierea stațiunii balneare. ■ (onom.) Mândru, Mândruț, Mândruțescu, Mândrilă, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XVI). – Din sl. mondru „înțelept” (DEX, MDA).