jachetă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 105 / V: ~et sn, jaghe~ / Pl: ~te / E: fr jaquette] 1 Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. 2 Haină femeiască încheiată în față, care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste bluză sau peste rochie. 3 (Pgn) Haină purtată de femei, bărbați și copii.

*JACHETĂ (pl. -te) sf. 👕 1 Haină a orășenilor, făcută pe talie și cu poale dindărăt (🖼 2718): eu aveam sub ~ un bun revolver (I.-GH.); îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor (NEGR.) ¶ 2 Haină a femeilor, făcută pe talie și care se poartă peste corsaj, peste o bluză, etc. (🖼 2717): gîndindu-se la bluzele de mătase, la jachetele... pe care și le-ar fi putut cumpăra (BR.-VN.) [fr. jaquette].

JACHETĂ, jachete, s. f. Haină bărbătească, corespunzînd vestonului, lungă pînă mai jos de șolduri, cu pulpanele rotunjite în față și croită pe talie. Purta o jachetă strînsă pe corp, care se încheia frumos în față. CAMIL PETRESCU, O. I 303. Jacheta mea a cenușie de vară. CARAGIALE, M. 26. Îmbodoliți în surtuce și jachete. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ Haină femeiască, care acoperă partea de sus a corpului și se poartă peste bluză sau peste rochie. – Variantă: (învechit) jachet, jachete (C. PETRESCU, A. R. 15), s. n.

JACHETĂ s.f. Haină bărbătească de ceremonie croită pe talie, lungă aproape de genunchi. ♦ Haină femeiască croită pe talie, care acoperă partea de sus a corpului. [< fr. jaquette].

JACHETĂ s. f. haină bărbătească de ceremonie croită pe talie, lungă, până aproape de genunchi. ◊ haină femeiască pe talie, care acoperă partea de sus a corpului. (< fr. jaquette)

JACHETĂ ~e f. Haină (femeiască) scurtă, cu mâneci, încheiată în față, care este purtată peste rochie, bluză, cămașă etc. și acoperă partea superioară a corpului. /<fr. jaquette

jachetă f. un fel de haină pe talie cu poale dindărăt (= fr. jaquette).

* jachétă f., pl. e (fr. jaquette, dim. d. jaque, o haĭnă strîmtă și scurtă din evu mediŭ, pe care uniĭ o derivă d. Jacques, Iacob, epitet ironic, dat țăranului, fiindcă el purta această haĭnă la început). Un fel de redingotă cu poalele maĭ deschise. Surtuc. Paltonaș scurt și lipit de corp purtat de femeĭ. – Munt. vulg. jaghéd n., pl. și e.

jachet sn vz jachetă

jaghetă sf vz jachetă

JACHET s. n. v. jachetă.

jachetă-taior s. f. ◊ „[...] prin taior se înțelege acum un ansamblu de două piese, clasica fustă și jachetă, sau orice fel de fustă cu jachetă-taior sau pantalon cu jachetă-taior sau chiar fustă-pantalon care a revenit cu aplomb în costumația zilelor ploioase, și ea cu jachetă-taior.” Săpt. 17 VIII 79 p. 8 (din jachetă + taior)

jachetă s. f., g.-d. art. jachetei; pl. jachete

jachetă s. f., g.-d. art. jachetei; pl. jachete

jachetă s. f., pl. jachete

jachetă

jachetă (jachete), s. f. – Haină încheiată în față. – Mr. jachetă. Fr. jaquette, cf. ngr. ζαϰέτα, tc. çaket, bg. žaketa.

JACHETĂ s. giacă.

jachetă s.f. blazer, haină, sacou, veston, ‹reg.› palton, uioș. Și-a cumpărat o jachetă asortată la pantaloni.