HĂȚIȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

hățiș² av [At: PAMFILE, A. R. / E: hăț² + -iș] (Reg; îe) A ține ~ A ține morțiș.

hățiș¹ sn [At: GHICA, S. 284 / V: haț~, hârț~ / Pl: ~uri / E: nct] 1 Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși. 2 Desiș greu de străbătut. 3 Pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri. 4 (Reg) Cărare greu accesibilă prin pădurile de munte.

HĂȚIȘ (pl.-ișuri) sn. 1 🌳 Tufiș de mărăcini, desiș; luncă mică deasă și mărăcinoasă: printr’acel ~ felurit de arbori ce se ’ndeasă și se ’mpletecesc (ODOB.); li se urîse a mai mînea seara prin scorburi și prin ~uri (ISP.); ați umblat o jumătate de zi prin crîngurl, prin ~uri (BR.-VN.) ¶ 2 Trans. (PĂC.) (VIC.) Potecă prin pădurile de munte [comp. HĂȚAG, HĂȚAȘ].

HĂȚIȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

HĂȚIȘ, hățișuri, s. n. Tufiș de mărăcini, mărăciniș; desiș mare, nepătruns, într-o pădure; sihlă. Dacă te-ai fi dus în hățișuri, mirosul amărui de mladă te-ar fi amețit. CAMILAR, TEM. 73. Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, B. 24. Trecu prin hățișul grădinii și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. EMINESCU, N. 38. Să crească-n drum Un verde hățiș, Un mare stufiș. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Dar omului ce s-a-nfundat cu anii Prin des hățiș, pe-un drum șovăitor, Cum să-i urnești din cale bolovanii, Cum să-l redai luminii, roditor? DRAGOMIR, S. 9.

HĂȚIȘ ~uri n. 1) Pădurice foarte deasă (cu mulți lăstari și arbuști) greu de străbătut; sihlă. 2) Potecă prin pădurile de munți. /Orig. nec.

hățiș n. tufiș de mărăcini: prin scorburi și prin hățișuri ISP. [Origină necunoscută].

hățíș n., pl. urĭ (var. din hățaș). Vest. Desiș, sihlă. Est. Hățaș. V. hucĭ, higĭ.

hațiș sn vz hățiș¹

hârțiș sn vz hățiș¹

❍ HĂȚAG (pl. -aguri) sn. Trans. (PĂC.) 🌳 Pădurice cu tufe dese, mărunte [comp. HĂȚIȘ].

HĂȚAȘ (pl. -șe) sn. 1 Cărare prin pădure, pe unde trec fiarele sălbatece: ~ul căprioarelor cu sprincene (CRG.); am zărit ursul... p’un ~ și-am tras în el (LUNG.) ¶ 2 Poteca pe unde se duc oile la pășune ¶ 3 Potecă, drum pe coasta unui munte: o luăm pe ~e și scoborîm în Găvan (VLAH.) [comp. HĂȚIȘ].

hațíș, V. hățaș.

1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.

hățiș (desiș, pădure; cărare) s. n., pl. hățișuri

hățiș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățișuri

hățiș s. n., pl. hățișuri

HĂȚIȘ s. 1. v. desiș. 2. sihlă, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

HĂȚIȘ s. (BOT.) 1. crîng, desiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.) 2. sihlă, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)