HODOROAGĂ, ODOROAGĂ (pl. -ge) sf. 1 Lucru vechiu, hîrbuit, stricat ¶ 2 Casă veche, dărăpănată: primăria e o hodoroagă căreia i s’au adaus un cucurig de lemn (IRG.) ¶ 3 Car vechiu care hodorogește: pentru un petec de pămînt și o hodoroagă de moară (VOR.); mai cumpără o odoroagă de căruță (ISP.) ¶ 4 Ⓕ Căzătură, moșneag, babă bătrînă, slabă ce abia se mai ține pe picioare: fusese blestemată să se preschimbe în hodoroagă cerșetoare (CAR.); baba, odoroaga dracului, se ținea ca Neaga-reaua de capul lui (ISP.) ¶ 5 Ⓕ Flecar, palavragiu, toacă-gură, gură-spartă, moară-stricată, persoană căreia-i umblă gura într’una, hodorogind ca o moară stricată [comp. hodorog].

HODOROAGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. ♦ Epitet dat unei persoane bătrîne și ramolite. – Din hodorog².

hodoroagă f. 1. lucru vechiu și stricat: o hodoroagă de căruță ISP.; 2. (ironic) căzătură de om: hodoroagă bătrână; 3. fam. toacă gură. [V. hodorog].

hodoroágă f., pl. oage (d. hodorog). Fam. Iron. Unealtă, mașină saŭ femeĭe hodorogită: o hodoroagă de căruță, de babă. V. cotoroanță și daradaĭcă.

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

odoroagă sf vz hodoroagă

ODOROAGĂ... 👉 HODOROAGĂ...

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, subst. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

hodoroagă (persoană; obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodoroagă (persoană, obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodoroagă (femeie, obiect) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodoroagă, -ge.

HODOROG s. v. babalâc.

HODOROG s. babalîc, baccea, căzătură, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (A ajuns un ~.)

hodoróg, -oagă, hodorogi, -oage, adj., s.m.f. Om bătrân, ramolit. – Der. regr. din hodorogi „a se ramoli” (MDA).