GROHĂIT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; sunet caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.

grohăit sn [At: CANTEMIR, IST. 298 / V: ~ănit, ~hoit, ~gonit, ~onhănit, ~onit, ~ooit, ~oonit, ~ootit, gruh~, gruhâit, gruhuit / Pl: ~uri / E: grohăi¹] 1 Grohăire. 2 (Ccr) Sunet produs de porci.

GROHĂIT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; strigăt caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.

GROHĂIT s. n. Sunetul caracteristic, gros, sacadat, pe care îl scot porcii și mistreții. Cînd îl văzură pe Negoiță, [porcii] îl primiră cu un grohăit la început amenințător și aspru, dar pe urmă din ce în ce mai prietenos și mai duios. GALACTION, O. I 298. Pare că se și aude... grohăitul fiarei și sunetul cornului de vînătoare. ODOBESCU, S. III 134.

grohăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a grohăi mereŭ.

grohănit sn vz grohăit

grohoit sn vz grohăit

grohonit sn vz grohăit

gronhănit sn vz grohăit

gronit sn vz grohăit

grooit sn vz grohăit

groonit sn vz grohăit

gruhăit sn vz grohăit

gruhâit sn vz grohăit

gruhuit sn vz grohăit^[1] modificată

grohăit s. n., pl. grohăituri

grohăit s. n., pl. grohăituri

grohăit s. n., pl. grohăituri

GROHĂIT s. v. guițat.

GROHĂIT s. grohăitură, guițat, guițătură, (reg.) grohot. (~ porcului.)