fiert², fiartă a [At: PISCUPESCU, O. 135/4 / Pl: ~rți, ~e / E: fierbe] 1 (D. lichide sau d. solide aflate într-un lichid) Care a fost suspus fierberii. 2 (D. alimente) Preparat prin fierbere. 3 (D. rufe) Dezinfectat prin fierbere (2). 4 (Fam; îe) A o face fiartă A comite o eroare. 5 (Îae) A nu izbuti Si: a rata. 6 (Îae) A se face de râs. 7 (Fig) Supărat. 8 (Nob; prin asemănare cu unele alimente care se întăresc prin fierbere) Tare.

FIERT I. adj. 1 p. FIERBE: apă fiartă ¶ ¶ NEFIERT ¶ 2 Fig. O făcuși fiartă, n’ai izbutit, ai scrîntit-o, ai stricat treaba. II. sbst. Faptul de a fierbe, fierbere: se pricepea și ea puțin la ~ul dulceții GRIG..

FIERT², FIARTĂ, fierți, -te, adj. 1. (Despre lichide) Care a fost supus fierberii. Apă fiartă. ♦ (Despre alimente sau mîncări) Preparat prin fierbere. Cartofi fierți. ▭ Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Gătitu-le-ați ceva bob fiert? CREANGĂ, A. 10. ◊ Expr. (Familiar) A o face fiartă = a da greș, a o scrînti, a o face de oaie. 2. Fig. Supărat, necăjit, amărît tare. Era fiert de supărare.

FIERT² fiartă (~ți, ~te) 1) v. A FIERBE. ◊ A o face fiartă a face o gafă. 2) fig. (despre persoane) Care este fără vigoare; moleșit. /v. a fierbe

fĭert, fĭártă, V. fert.

fert, feártă adj. Est. Care a clocotit la foc: lapte fert. Care a stat în apă clocotită: carne feartă, pește fert, oŭă ferte. Fig. Slăbit, stors de puterĭ, alterat: par’că era fert de rușine. A o face feartă, a strica treaba, a nu reuși. – În vest fĭert, fĭartă, pl. f. fĭerte.

+fiert¹ adj. m., pl. fierți; f. fiartă, pl. fierte

fiert

a o face fiartă expr. a face o gafă, a face o mare greșeală / prostie.

Fiert ≠ crud