distrage [At: HELIADE, O. II, 83 / Pzi: distrag / E: fr distraire, lat distrahere] 1 vtf A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare sufletească Si: (înv) a distra (1). 2 vt (C.i. gânduri, idei, atenția etc.) A îndepărta de la anumite preocupări, griji, obsesii etc. 3-4 vtr (Înv) A (se) distra (2-3). 5 vt (Înv) A separa o parte dintr-un întreg.

* DISTRAGE (-ag) I. vb. tr. 1 A face să se gîndească la altceva, a-l împiedeca de a se gîndi la ceva ¶ 2 – DISTRA I 2. II. vb. refl. = DISTRA II [fr. distraire, refăcut după trage].

DISTRAGE, distrag, vb. III. Tranz. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă. Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5. 2. (Învechit) A distra, a amuza. Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22. – Formă gramaticală: part. distras.

DISTRAGE vb. A abate gîndul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. [P.i. distrag, perf. s. -trăsei, part. -tras. / < fr. distraire, lat. distrahere, după trage].

DISTRAGE vb. tr. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. (după fr. distraire)

A DISTRAGE distrag tranz. A abate de la o preocupare sau de la un gând; a sustrage; a distra. /<fr. distraire

distrage v. 1. a abate dela cugetările, dela ocupațiunile sale; 2. a-și procura distracțiuni. [Formă paralelă cu distra, de unde un participiu distrat (= fr. distrait), alăturea cu distras].

* DISTRAS adj. p. DISTRAGE și DISTRAT adj. p. DISTRA. Cu gîndul aiurea, dus pe gînduri: m’a întrebat liniștit, cu un aer distras, ca și cum ar fi vorbit prin somn (VLAH.).

* distrág, -strás, a -tráge v. tr. (dis- și trag, după fr. dis-traire, lat. dis-tráhere). Fac să nu fiĭ atent, distrez: huĭetu de afară îĭ distrage pe elevĭ, distrage atențiunea elevilor. Rar. Distrez, amuz.

distrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrag, 3 sg. distrage, imperf. 1 distrăgeam, perf. s. 1 sg. distrăsei, 1 pl. distraserăm, m.m.c.p. 1 pl. distrăseserăm; conj. prez. 1 sg. să distrag, 3 să distragă; ger. distrăgând; part. distras

distrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrag, 1 pl. distragem, imperf. 3 sg. distrăgea; ger. distrăgând; part. distras

distrage vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrag; part. distras

distrag (pe cineva dela lucru).

DISTRAGE vb. v. amuza, desfăta, dispune, distra, înveseli, petrece, râde, veseli.

DISTRAGE vb. v. abate.

distrage vb. v. AMUZA. DESFĂTA. DISPUNE. DISTRA. ÎNVESELI. PETRECE. RÎDE. VESELI.