CĂRUCIOARĂ, cărucioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui căruță. – Căruță + suf. -ioară.

cărucioară sf [At: ISPIRESCU, L. 188 / P: ~cioa~ / Pl: ~re / E: căruță + -ioară] 1-2 (Șhp) Căruță (1) (mică).

CĂRUCIOARĂ (pl. -re) sf. 1 dim. CĂRUȚĂ: se puse de-și cumpără o ~ cu un cal rău RET. ¶ 2 Căruță ușoară de poștă: în cinci minute eram pe drum cu două cărucioare de poștă I.-GH..

CĂRUCIOARĂ, cărucioare, s. f. Diminutiv al lui căruță. – Căruță + suf. -ioară.

CĂRUCIOARĂ, cărucioare, s. f. Diminutiv al lui căruță. La cererea lui Mihai, cărucioara ocoli așezările Podenilor și se lăsă spre dreapta, pe drumul cîmpului dinspre Pănoiu. MIHALE, O. 454. Iată, o cărucioară, fără să fie trasă de cai, veni. ISPIRESCU, L. 188.

CĂRUCIOARĂ, cărucioare, s. f. Diminutiv al lui căruță.

cărucioară f. căruță mică și ușoară (mai ales de poștă).

cărucĭoáră (oa dift.) f., pl. e. Căruță mică.

cărucioară (rar) (desp. -cioa-) s. f., g.-d. art. cărucioarei; pl. cărucioare

cărucioară (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cărucioarei; pl. cărucioare

cărucioară s. f., g.-d. art. cărucioarei; pl. cărucioare