crivea sf [At: DAMÉ, T. / Pl: ~ele / E: crivală] 1 Bucată curbă de lemn ca o greblă la capătul de jos al coadei de la coasă, pentru adunarea în mănunchi a cerealelor tăiate Si: hreapcă. 2 Crivală (5). 3 Crivală (7). 4 (Dog) Unealtă folosită la legatul cercurilor de lemn. 5 (Mun; lrț) întinzător. 6 (Mun; lrț) Băț de strâns pânza pe sulul dinainte. 7 (Mun; mpl) Cocârlă. 8 Parte a fântânii care leagă cumpăna de prăjină.

criveà f. 1. băț de strâns pânza țesută pe sulul dinainte; 2. unealtă de dogar cu care se sucește teiul pentru legatul cercurilor de lemn; 3. un fel de greblă în partea de sus a coasei; 4. instrument compus dintr’un dreptunghiu care se învârtește împrejurul unei axe, servind la facerea frânghiilor de cânepă. [Slav. KRIVŬ, strâmb, încovoiat].

criveá f., pl. ele (rudă cu crivală, crivac, crivină). Munt. Hreapcă. Zatcă, bățu cu care se strînge pe sulu din ainte pînza țesută. O unealtă cu care dogaru sucește teĭu la legatu cercurilor de lemn. Scîrleĭcă, o unealtă compusă dintr’un dreptunghĭ care se învîrtește în prejuru uneĭ axe și care se întrebuințează la făcutu funiilor. Mold. sud. Crivală, un fel de jug care se pune la peptu cailor cînd treĭeră. V. cocîrlă.

hreápcă și hrípcă f., pl. hrepcĭ (rudă cu ceh. hrabka și rom. gripcă). Est. Niște brațe puse la coasă (în vest crivea) ca să prindă maĭ bine ĭarba.

crivală, criveală, crivea În DA se găsesc numeroase exemple pentru acest cuvînt, care denumește diverse obiecte de uz practic. Originea propusă pare exactă : sl. krivŭ „strîmb”. Rămîne numai să se precizeze formația. La prima vedere, avem de-a face cu un nume de instrument în -eală. DA complică lucrurile trimițind la s.-cr. krivalja „un fel de viță de vie” și la pol. krzywalec „lemn strîmb”, căci sufixele cu care sînt formate aceste cuvinte nu se potrivesc cu formația noastră, iar un împrumut din derivatele citate nu este cîtuși de puțin admisibil. Forma poloneză, așa cum e citată, nu are nimic de-a face cu sufixul nostru -eală, căci varianta poloneză a acestui sufix este -adło. În dicționare nu găsesc însă decît pol. krzywulec. Scriban comparînd pe crivală cu nicovală, pornește de la v. sl. кривало, s.-cr. krivalja (după toate probabilitățile, asteriscul de la sîrbă trebuie mutat la vechea slavă, căci forma sîrbească este atestată, iar cea veche slavă nu). În primul rînd : care dintre cele trei forme citate în titlu este primitivă ? Desigur nu crivea, care se explică pornind de pluralul crivele (singura pe care am auzit-o în tinerețe în graiu care-mi era familiar, vezi BPh, V (1938), p. 162). Celelalte două sînt indiferente din punctul de vedere al celui care caută o etimologie, căci fiecare din ele se poate explica din cealaltă sub influența pluralului. -Încercînd să pornim de la criveală, trebuie să ne întrebăm la ce radical s-a atașat sufixul ? Acesta nu există în limbile slave (SCL, VII (1956); p. 272), În schimb în romînește nu există un adjectiv criv. Dacă nu vrem să presupunem că de la acest adjectiv necunoscut de noi s-a format un verb *a crivi, de la care apoi criveală, e necesar să presupunem existența unui substantiv slav în -dlo. (Verbul kriviti „a strîmba»” este atestat în toate limbile slave, cu excepția vechii slave.) Dar un derivat de aici trebuia să fie crivilă, ca tocilă. Să admitem că acest crivilă a fost refăcut în romînește ? Nu prea se vede justificarea. Mai curînd aș crede că avem totuși de-a face cu un nume primitiv în -adlo, de la un verb krivati, care nu e fără exemplu în limbile slave : ucr. кривати „a șchiopăta”, s.-cr. křivati „a se pleca pe-o parte”, ceh. křivati „a strîmba” (toate după Berneker). Presupun deci că a existat în sîrbă un derivat krivalo, de unde vine cuvîntul nostru.

CRIVEA s. v. buhai, cârlig, clește, cocârlă, greblă, hreapcă, întinzător, întorcător, schimbătoare, slobozitor, vergea.

crivea s. v. BUHAI. CÎRLIG. CLEȘTE. COCÎRLĂ. GREBLĂ. HREAPCĂ. ÎNTINZĂTOR. ÎNTORCĂTOR. SCHIMBĂTOARE. SLOBOZITOR. VERGEA.