CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

cioc⁶ sm [At: DA / Pl: ~oci / E: nct] (Reg) Porumbul cules de pe cocean.

cioc⁵ sn [At: URICARIUL XXII, 428/10 / V: cic / Pl: ~uri / E: alb čok Cf cioacă, ciocan, ciocăni] 1 Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar Si: plisc, clonț, cioclonț, chip, rost, clanță, clobanț Cf bot, ciort, flit, rât, tic, surlă, teflu, țiu. 2 Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte. 3 (Fam; la oameni) Gură. 4 (Orn; îc) ~-gros Pasărea Coccothraustes. 5 (Bot; reg; îc) ~ul-berzei sau ~-de-barză Plantă erbacee cu frunze păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii Si: (reg) greghetin (Geranium pratense). 6 (Îae) Pliscul-cucoarei. 7 (Bot; reg; îc) ~ul-cocoru!ui, ~-de-~ sau ~-de-cucoară Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium). 8 (Bot; reg; îc) ~ul-păsării Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri lungi, cu flori mari, frumoase, violete-purpurii, care crește prin locuri umede (Geranium palustre). 9 (Bot; reg; îc) ~ul-cioarii Surguci (Consolida giacis). 10 (Reg; îc) ~ul-corbului Plantă comestibilă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-stârcului Nemțișori (Delphinium consolida). 12 (Orn; îc) ~-întors Pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). 13 (Îc) ~-de- papagal Formație osoasă din zona marginală a vertebrelor. 14 Cantitate de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). 15 Botul ascuțit al unor pești. 16 (Reg) Capăt. 17 Partea anterioară și ascuțită a unui obiect Cf vârf capăt, bot. 18 (Reg; îs) ~ul crinții Scocul crinții, pe care se scurge janțul din caș. 19 (Îs) ~ul ibricului Partea ascuțită a marginii ibricului prin care se toarnă lichidul. 20 Capul scăunoaiei. 21 Gura cleștelui. 22 Urechea undiței, a cârligelor, a cârmacelor. 23 Unealta cu care se scot lemnele din apă. 24 Condei. 25 (La păsări) Moț de pene. 26 Cocul femeilor. 27 Barbișon. 28 (Arg; îe) A pune (cuiva) ~ sau -uri A minți sau a deforma realitatea.

cioc³ av [At: DA / E: mg csak] (Reg) Nimic.

cioc² ain [At: PĂSCULESCU, L. P. 211 / E: tc čok] (Tcm; atestat numai într-o poezie populară) Mare.

*CIOC¹ (pl. -curi) sn. 1 🐦 Partea cornoasă a botului păsărilor care le servă de gură, plisc (🖼 1184): s’a bătut cu Por împărat și cu pasările cu ciocul de fier (I.-GH.) ¶ 2 Cît se poate îmbuca cu ciocul: corbule, corbule, mie să mi aduci un ~ de apă dulce (ISP.) ¶ 3 🌿 CIOCUL-BERZEI, plantă erbacee, cu flori mari albastre, mai rar albe; numită si „pliscul-cucoarei”, „greghetin” sau „săgețică” (Geranium pratense) ¶ 4 Gura unui urcior, în forma unui cioc de pasăre: au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu ~ (CAR.) ¶ 5 Vîrful, capătul de sus al leucii ¶ 6 🔧 Gura sau falca de la clește ¶ 7 🔧 Capul, clobanțul cleștelui de la scaunul de doage ¶ 8 ⛵ Partea dinainte a corăbiei ¶ 9 Trans. Ciuf, moț; un fel de pieptănătură a femeilor (PĂC.) ¶ 10 🫀 Părul de la bărbie lăsat neras, pe cînd restul bărbii e ras (🖼 1185): merge la bărbier să-și potrivească ~ul, mustățile și părul (CAR.) [comp. bg. čovka].

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii păsărilor; plisc, clonț. Cucoșul... începe a trînti cu ciocul în geamuri și a zice: Cucurigu! CREANGĂ, P. 66. Cum nu sîntem două pasări, Sub o strașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături Într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369. ◊ (Poetic) Cu ciocul spintec pînza-albastră [a cerului]. BENIUC, V. 11. ◊ Compus: cioc-de-papagal = modificare osoasă patologică, în formă de cioc de papagal, a apofizelor transverse ale vertebrelor. V. spondiloză. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape în cioc; înghițitură. V. gură. Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă! ISPIRESCU, L. 223. ♦ (Peiorativ) Gură. Tacă-ți ciocul! ALECSANDRI, T. 660. 2. Partea dinainte, ascuțită, a unui obiect; capăt, vîrf. Vasele ciocul spre larguri îl au. COȘBUC, AE. 105. ♦ Parte ascuțită la buza unor vase, făcută pentru a. putea turna ușor lichidul din vas. Ciocul ibricului. ▭ Au luat din mîinile robilor una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur. CARAGIALE, O. III 73. 3. Barbă mică și (puțin) ascuțită; barbișon, țăcălie. Un domn gras, cu cioc, a stat înăuntru peste o oră. CAMIL PETRESCU, U. N. 67. Un bătrîn bondoc, cu mustăți furate, lungi și albe, cu cioc de general. DELAVRANCEA, la TDRG.

CIOC² ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

cioc n. 1. partea răsărită și cărnoasă ce servă de gură păsărilor; ciocul barzei Bot. greghetin; 2. cât se poate îmbuca cu ciocul: un cioc de apă; 3. părul bărbiei lăsat neras: barbă în cioc; 4. partea dinainte a corăbiei. [Alban. ČOK].

1) cĭoc n., pl. urĭ (mrom. cĭoc, cĭocan, d. cĭoc 2 și înrudit cu cĭocan, cĭocnesc, cĭocoĭ, cĭoplesc, cĭucă, cĭugulesc, cĭupesc, cĭunt, țață ș. a., precum și cu rus. čok, cĭocnire de pahare; bg. čuk, cĭocnire, čovka, cĭoc, plisc; alb. čok, plisc, it. ciocco, butuc, ung. csók, sărutare; fr. choc, sp. choque, ol. schok, cĭocnire). Vest și sud. Plisc, gura păsărilor. Lovitură de cĭoc: ĭ-a tras un cĭoc. Apă cît ĭa pasărea o dată cu cĭocu: un cĭoc de apă. Fam. Bot, sărutare (ung. csók). Păru barbeĭ lăsat neras numaĭ la bărbie (cum îl purta Napoleon III și Cuza): a purta cĭoc saŭ barba în cĭoc. Botu corăbiiĭ. Cĭocu berzeĭ, greghetin. V. tic 1.

cic³ sn vz cioc

CIOCULEȚ (pl. -țe) sn. dim. CIOC¹: cu ~ele lor, o mîncau numai de cît (BR.-VN.).

CIUGULI (-ulesc) I. vb. tr. 1 A mînca ciupind cu ciocul (vorb. de păsări): văzu cloșa cloncănind și puii ... ciugulind meiu de aur (ISP.) ¶ 2 pr. anal. A mînca fără poftă, a gusta, a pișca cîte ceva din fie-care mîncare ¶ 3 A rupe, a ciupi cîte puțin cu dinții, cu unghiile, cu un obiect tăios, din ceva: își ciugulea unghiile de la o mînă (D.-ZAMF.). II. vb. refl. F A se săruta (vorb. de îndrăgostiți): vă retrageți ... ca să vă ciuguliți ca doi hulubași (ALECS.) [comp. CIOC].

cioc² s. n., pl. ciocuri

cioc² s. n., pl. ciocuri

cioc s. n., pl. ciocuri

cioc.

UNGUIBUS ET ROSTRO (lat.) cu unghiile și cu ciocul – A te lupta unguibus et rostro, cu ghearele și cu dinții.

a face ciocu’ mic expr. (mil.) a tăcea din gură (în fața superiorilor).

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, liniște!, gura!

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii!

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă!

fraier coclit / cu cioc expr. om prost la culme.

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. și Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpățână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.

CIOC s. v. ciorap, măsea.

cioc s. v. CIORAP. MĂSEA.

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări) 2. (prin Transilv. si Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~) 4. bot, cap, capăt, vîrf. (~ al unui obiect ascuțit.) 5. (TEHN.) cap, căpățînă, (reg.) broască, ciochie, clobanț. (~ la scăunoaia dogarului.) 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostîrcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal = osteofit.

Unguibus et rostro (lat. „Cu unghiile și cu ciocul”) – expresie populară, probabil, izvorîtă dintr-o fabulă, înseamnă a ne apăra, cu întreaga putere, folosind în acest scop toate mijloacele noastre, așa cum fac păsările, cu ciocul, cu ghearele, adică cu toate armele lor. FOL.

cioc¹ adv. (reg.) nimic; deloc.

cioc², cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.