aslam sn [At: PSALT. SCH. 37/2 / Pl: ~uri / E: rs осламь] (Înv) 1 Camătă. 2 (Pex) Avariție. 3 (Pex) Înșelăciune.

‡ASLAM (pl. -amuri) sn. Camătă, dobîndă: argintul său nu deade într’ ~u (PS.-SCH.) [cum. astelan].

aslam n., pl. urĭ (vrus. oslamŭ, d. turc. geagataĭ aslam, identic cu cum. astelan, astlan, camătă). Ps. S. Camătă, dobîndă.

aslam (-muri), s. n. – Cămătărie. Tăt. aslam (Șeineanu, I, XVIII; DAR); cf. rus. oslam. Înv. (sec. XVIII).

ASLAM s. v. camătă, dobândă, procent.

aslam s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. PROCENT.

ASLAM s. n. (Mold.) Camătă, dobîndă. A: Nu se mai împuținează din calea ei aslamul și înșelăciunea. ARSENIE DIN BISERICANI. De aslamuri și de nedreptăți va izbăvi sufletele lor. IOAN DIN VASLUI; cf. DOSOFTEI, PS. II C: Să nu iai camătă cu aslam, că camăta cu aslam orbeaște ochii omului. AA SEC. XVIII², 62^r. ♦︎ Înșelăciune. Holdele diavolului sînt locurile ceale ascunse, unde să fac curviile, uciderile, nedireptățile, aslamurile, asuprealele. VARLAAM. Etimologie: tăt. crim. aslam. Cf. ademană, mîzdă, ujurie; alnicie, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, tălpijic, tălpizie.