ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de Biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.

ascultare sf [At: COD. VOR. 143/12 / Pl: ~tări / E: asculta] 1 Încordare a auzului pentru a distinge clar ce se spune sau zgomotele ori sunetele înconjurătoare Si: (înv) ascultătură (1). 2 Ciulire a urechilor spre a auzi ceva. 3 Tragere cu urechea (la ușă). 4 (Îs) ~ a liturghiei Participarea la slujba bisericească. 5 (Pfm) Audiere de cursuri, prelegeri etc. Si: ascultat¹. 6 (Jur; îs) ~ a unui martor Audiere a martorilor. 7 (Înv) Sală de întrevederi. 8 (Înv) Îndeplinire a unei dorințe. 9 Îndeplinire a cuvântului, poruncii, ordinului cuiva. 10 Urmare a sfatului cuiva. 11 Supunere față de stăpân, mai-mare, superior, părinte. 12 (Îe) A da cuiva o clipă de ~ A da cuiva atenție, importanță. 13 (Bis) Împlinire a dorinței (tainice) exprimate în rugăciune. 14 (Înv) Supunere față de o instituție, de o cârmuire. 15 (Înv; îs) ~ a spre domnul țării Supunere a vasalului față de domnitor. 16 (Îe) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ~ a cuiva A face voia cuiva. 17 (Înv; îe) A fi (încă, tot) sub ~ a părinților A fi minor. 18 (Bis) Ucenicie înainte de a intra în cinul bisericesc. 19 (Bis) Slujire a unui călugăr sau călugărițe mai tânăr(ă) la unul sau una mai bătrân(ă). 20 (Bis; înv; îe) Dat de (sau spre, la) ~ Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc. 21 (Mil; înv; îe) A fi sub ~ a cuiva A fi sub comanda cuiva. 22 (Fig; îs) ~ a inimii Lăsare în voia sentimentelor, pasiunilor. 23 (Fig) Acționare după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 24 Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi. 25 (Med) Auscultație.

ASCULTARE sf. 1 Faptul de a asculta: cu ~a mai multe înveți (GOL.) ¶ 2 A da ~, a lua în seamă, a urma (povețele, părerile cuiva), a se supune: nu vrea să dea ~ la sfaturile mele ¶ 3 Supunere: a aduce la ~ ¶ 4 Stăpînire, dominațiune, autoritate: s’au închinat sub ~a lui Vladislav (N.-COST.) ¶ 5 ⛪ Supunere a unui călugăr către mai marii mănăstirii, slujbă pe care o face el pe lîngă unul din aceștia, ca să probeze că e demn de tagma călugărească, poslușanie: starețul îl rîndui spre ~ la un bătrîn sihastru (NEGR.) ¶¶ contr. NEASCULTARE.

ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.

ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. 1. Urmărire atentă a ceea ce se spune, se cîntă etc. Urmează cîteva clipe de tăcere, de ascultare încordată. SAHIA, N. 44. Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. BENIUC, V. 94. 2. Auscultație. 3. Examinare a unui elev asupra celor învățate. Învățătura mea s-a sfîrșit și... venim mini în fața măriei-tale, la ascultare. SADOVEANU, D. P. 23. ◊ Ascultarea martorilor = luarea unei depoziții oficiale; audiere. 4. (Adesea în legătură cu verbul «a da») Conformare, supunere, împlinire, satisfacere a dorinței sau a poruncii cuiva. Domnul se înduplecă și dete ascultare acestor cereri. ISPIRESCU, M. V. 3. Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-au zis. BOLINTINEANU, O. 56. ◊ Expr. (Învechit) A fi (sau a se afla, a rămîne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi (sau a se afla etc.) în slujba, sub autoritatea, în stăpînirea cuiva, a fi dependent de cineva, a asculta de cineva, a fi subordonat cuiva. Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dînsul. ISPIRESCU, L. 369. Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. BĂLCESCU, O. II 118.

ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.

ASCULTARE ~ări f. v. A ASCULTA. ◊ A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) în slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta

ascultare f. fapta de a asculta și rezultatul ei: luare aminte, supunere.

ascultáre f. Acțiunea de a asculta o dată. Supunere.

ascultare (încordare a auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări

ascultare (încordarea auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări

ascultare s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări

ASCULTARE s. 1. audiere. (~ unei înregistrări.) 2. chestionare, examinare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 3. cumințenie, docilitate, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultământ, plecăciune, subordinație. (A dovedit multă ~.)

ASCULTARE s. 1. chestionare, examinare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 2. cumințenie, docilitate, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. (A dovedit multă ~.)

Ascultare ≠ neascultare

ASCULTARE A da cuiva o clipă de ascultare = A da cuiva atenție, importanță: Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. (MIHAI BENIUC) A fi (încă, tot) sub ascultarea părinților (înv.) = A fi minor: − Măria ta, am un fecior, care mă căuta când era acasă la mine sub ascultarea mea; dar acum, de când este sub ascultarea Măriei tale, nu mai vrea să știe de mine. (P. ISPIRESCU) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva = A face voia cuiva: Numai când ești sub ascultare ai motiv binecuvântat să lipsești de la rugăciuni, căci ascultarea este mai mare decât rugăciunea. (ILIE CLEOPA) A fi sub ascultarea cuiva (Mil.; înv.) = A fi sub comanda sau autoritatea cuiva, a fi subordonat cuiva: Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. (NICOLAE BĂLCESCU) A fi (sau a se afla, a rămâne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva (înv.) = A fi (sau a se afla etc.) în slujba, sub autoritatea, în stăpânirea cuiva, a fi dependent de cineva, a asculta de cineva: Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dânsul. (P. ISPIRESCU) Dat de (sau spre, la) ascultare (bis.; înv.) = Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc: Tânărul a fost dat la ascultare la o mănăstire din apropiere.