aminte av [At: DA / E: a¹ + minte] 1-2 (Îlv) A (-și) aduce ~ A (-și) aminti. 3 (Înv; îlv) A fi (sau a lua, a pica, a veni) ~ A da atenție. 4 (Înv; îalv) A asculta. 5 (Îe) A lua ~ la ceva A observa cu atenție ceva. 6 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ (de ceva) A dori (să facă ceva).

AMINTE adv. 1 În expresiunile: a-și aduce ~, a) a-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut; proverb: nebunul nu rîde de ce vede, ci de ce-și aduce ~ b) a băga de seamă, a ține socoteală: adu-ți ~ de învățăturile mele (ISP.); ‡a-și aduce ~ cu..., a semăna cu...: întru unele voroave își aduce ~ preste seamă cu a noastră limbă moldovenească (M.-COST.) ¶ 2 A aduce ~, a redeștepta în mintea cuiva un fapt, un lucru din trecut, a face pe cineva să se gîndească la un lucru care i-a pierit poate din minte: nu-mi mai aduce ~ de nenorocirile din trecut ¶ 3 Aducere ~, faptul de a(-și) aduce aminte: iată cîteva aduceri ~ din tinerețe (I.-GH.); – contr. NEADUCERE ~: doamna clătină din cap în semn de neaducere ~ (GN.) ¶ 4 Aducător ~, care aduce aminte; ‡care-și aduce aminte ¶ 5 A lua ~ (la sau ‡spre) ceva, a) a fi cu gîndul la ceva, a lua în seamă ceva: ascultați, fii, învățătura tatălui și luați ~ a cunoaște socoteala (BIBL.); b) a fi cu toată băgarea de seamă la ceva, a nu-i scăpa nimic din vedere: luă ~ la toate amănuntele (ISP.); ‡a se lua ~, a avea grijă de sine: mîncîndu și săturîndu-te, ia-te ~ pre tine să nu ți să lățească inima (BIBL.) ¶ 6 Luare ~, băgare de seamă, atențiune: cu ochi cercetători se uita cu mare luare ~ (ISP.); – contr. NELUARE ~ ¶ 7 ‡Luător ~, băgător de seamă ¶ 8 A-i veni ~, a i se redeștepta în minte, a-i veni în gînd, a-i trece prin minte: într’o zi i-au venit lui Bertoldo ~ să meargă să vază și el cetatea (GAST.) ¶ 9 ❍A-i pica ~, a-și aduce aminte, a-și da seamă ¶ 10 A-i fi ~ a) avea de gînd: mi-i ~ să plec; b) a avea tragere de inimă, dispoziție pentru ceva: nu-i e ~ să lucreze; c) a-i trece prin minte, a-i veni în gînd: nimărui ~ n’a fost să le dea de știre (MUST.) [a³ + minte].

AMINTE adv. (Numai în expr.) A(-și) aduce aminte = a (-și) aminti. Aducîndu-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. SADOVEANU, N. F. 5. Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. CREANGĂ, P. 168. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Aduc aminte romînilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. BĂLCESCU, O. I 193. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd să nu iau aminte, luînd aminte să nu aseamăn, asemănînd să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? GOLESCU, Î. 20. Stăpîna mea, ia aminte Că cîntările-s cuvinte între inimi despărțite. CONACHI, P. 191. A lua aminte la ceva = a) a fi atent la ceva, a băga de seamă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. ISPIRESCU, L. 62; b) a observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta. Dete cîteva tîrcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. ISPIRESCU, L. 75. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = (mai ales în construcții negative) a avea chef (de ceva). Nu mi-e aminte de petreceri. ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire. Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107. Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26; luare-aminte = atenție, grijă. Mezinul Jderilor a prins a fi cu luare-aminte. SADOVEANU, F. J. 524. Gheorghiță urmărea cu mare luare-aminte toate vorbele și purtările maică-sa. SADOVEANU, B. 101. Așa a aflat însă [Zaharia] că satul lui de la poalele munților poate opri luarea-aminte a unor cărturari veniți să-l caute. C. PETRESCU, R. DR. 34. Din buzunarul vestei scoase o periuță cu o oglingioară, își potrivește mustața, sprîncenele – se examinează cu luare-aminte. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Ascultă, rogu-te, cu luare-aminte. CARAGIALE, O. III 48.

AMINTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire; luare-aminte = atenție, grijă. – Din a³ + minte.

AMINTE adv.: A(-și) aduce ~ a(-și) aminti. Aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atenție. A lua ~ a ține seama de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva. /a + minte

aminte adv. a lua aminte, a observa, a băga de seamă; a fi cuiva aminte, a purta grijă de ceva (v. aduce). [Lat. AD MENTEM].

amínte adv. (a 4 și minte). Aduc aminte, amintesc, chem în memorie: ĭ-am adus aminte toate saŭ de toate, îmĭ aduc aminte ce-a fost. Ĭaŭ aminte, observ, îs atent, bag de samă: luațĭ aminte la vorbele mele. Mĭ-e aminte (Munt.), mă gîndesc, îs dispus: acum nu mĭ-e aminte de joc.

LUA (iau, iei, ia, luăm, luați, iau; -pf. luai; -part. luat) I. vb. tr. 1 A prinde cu mîna, a apuca ceva spre a ținea în mînă: ~ cu mînă, cu degetele; ~ armele, a se înarma; Ⓕ: ~ în mină o afacere, a se ocupa de aproape de ea ¶ 2 A prinde, a apuca pe cineva de o parte a corpului: ~ de mînă, de braț, de păr, de piept, de gît, de mijloc; ~ în brațe, în ghiare; Ⓕ: ~ în unghii ¶ 3 A prinde, a apuca altfel decît cu mînă: ~ jar din sobă cu lopățica ¶ 4 A băga în gură, a bea, a mînca; a respira: Iei cu noi un pahar de vin? – Nu iau nimic dimineața; n’am luat nimic în gură astăzi; ~ aer, a se plimba spre a respira aer curat; pr. ext. ~ apă, a intra, a pătrunde apa în ceva (într’o încălțăminte, într’o încăpere, etc.): ~ apă la galoși; o corabie ce luase apă se legăna odată la dreapta (S.-ALD.) ¶ 5 A pune, a așeza pe o parte a corpului său: ~ pe genunchi; ~ în cîrcă, în spate ¶ 6 A cuprinde: vedeai numai focuri în toate părțile, cît luai cu ochiul (l.-GH.); a-l ~ fiori, groaza, jalea ¶ 7 A pune stăpînire, a se face stăpîn pe ceva sau pe cineva; a ocupa cu sila; a cuceri: l-a luat Dumnezeu; să-l ia dracul; ~ cu asalt; ~ un oraș, o cetate, un tun, un steag ¶ 8 A apuca cu sila, a răpi; (P): cu sila poți ~ omului, dar cu sila nu-i poți da; ~ cuiva pîinea de la gură ¶ 9 A face să piardă, să se prăpădească: această lucrare mi-a luat prea mult timp ¶ 10 ~ viața, sufletul cuiva; să nu dormi în ziua de Sfîntu Gheorghe, că iei somnul mieilor (GOR.); ~ auzul, a asurzi: clopotele mari și mici sunau la o sută de biserici, de luau auzul (l.-GH.); ~ ochii, a orbii: sclipeau diamantele de pe dînsa, de luau ochii celor ce se uitau la ea (ISP.); ~ mintea, mințile, a face să-și piardă mintea ¶ 11 A paraliza, a poci: ~ o mînă, un picior, a rămînea olog, damblagiu: ielele i-au luat gura și picioarele (CRG.) ¶ 12 A pierde: își luase nădejdea de la dînsa (ISP.) ¶ 13 A tăia, a reteza: zmeii, cum intrau, el, hîrșt ! le lua capul (ISP.); Făt-frumos îi luă un picior cu săgeata (ISP.) ¶ 14 A fura: pungașul mi- luat toți banii din buzunar ¶ 15 A ridica spre a duce undeva: l-au luat pe sus ¶ 16 A scoate: ~ din cutie, din dulap; a-și ~ pălăria din cap; ~ sînge ¶ 17 A extrage, a împrumuta, a-și însuși: am luat acest pasaj din Seneca; am luat acest cuvînt de la Francezi ¶ 18 A duce cu sine: a-și ~ bastonul, pardesiul, cărțile; te iau cu mine la teatru ¶ 19 A se îmbrăca: ~ doliul, a se îmbrăca în haine de doliu ¶ 20 A se folosi, a se servi de ceva sau de cineva; a alege pentru un anumit scop: ~ un scaun, o trăsură, trenul, vaporul; ~ de martor, a invoca mărturia cuiva; ~ de model; ~ un titlu, a-și da un titlu: a luat titlul de domn ¶ 21 A alege, a dispune, a se hotărî într’un fel: ~ o hotărîre; ~ măsurile cuvenite ¶ 22 A face o anumită mișcare: ~ fuga; a-și ~ sborul ¶ 23 A merge, a apuca pe un drum, a se îndrepta într’o anumită direcție: ~ un drum greșit; să dăm foc satului și să luăm calea pădurilor (ISP.); a-și ~ cîmpii 👉 CÎMP 9; a-și ~ lumea în cap 👉 CAP 21 ¶ 24 A cumpăra, a-și procura ceva, a se îngrijji cu ceva pentru uzul personal: a-și ~ o pălărie; ~ o casă cu chirie; ~ pe datorie; ~ informațiuni, note ¶ 25 A primi: ~ sfatul. părerea cuiva; ~ lecțiuni ¶ 26 A tocmi, a primi în slujbă: ~ o bucatăreasă, o fată în casă, un rîndaș; ~ un profesor de muzică ¶ 27 ~ de nevastă, de soție, a se însura; ~ de bărbat, a se mărita ¶ 28 A primi la sine (în gazdă, etc.): ~ în pensiune; ~ un copil să-l crească ¶ 29 ~ asupră-și 👉 ASUPRA 4 ¶ 30 Ⓟ ~ în pîntece, a rămînea însărcinată ¶ 31 A socoti drept altul, a confunda cu altul: l-am luat drept secretarul școalei ¶ 32 A înțelege, a pricepe într’un fel sau altul, a tălmăci, a interpreta: ~ în nume de bine; ~ în înțeles rău; ~ în serios, în glumă ¶ 33 A trata pe cineva, a se purta cu cineva: ~ în rîs, în batjocură, în bătaie de joc, peste picior; ~ cu binișorul; cum o să știe el răbda, cînd l-or ~ cu răul! (VLAH.); nu mă ~ așa! ¶ 34 A cere (un preț): cît ia pentru o pereche de ghete! ¶ 35 ⚚ A primi (ceea ce se oferă): ia tot ce i se dă; ~ mită, bacșis ¶ 36 ~ înapoi, a retrage: a-și ~ vorba înapoi 👉 ÎNAPOI I. ¶ 37 A căpăta, a dobîndi: a-și ~ licență, doctoratul ¶ 38 A-și însuși: ~ un obiceiu rău ¶ 39 🩺 A căpăta o boală prin molipsire ¶ 40 A se trage, a deriva, a purcede: a-și~ naștere; a-și ~ numele ¶ 41 A începe: ~ ofensiva; ~ foc, a începe să ardă, a se aprinde; ~ la purtare, a începe să poarte; ~ la bătaie, la ceartă, a începe să bată, să certe; ~ cuvîntul, a începe să vorbească ¶ 42 A o ~, a apuca, a se îndrepta: a o ~ la dreapta, la stînga; zăriră niște palaturi care se învîrteau după soare și o luară într’acolo (ISP.); a o ~ la picior, la fugă, la sănătoasa, a începe să alerge, a fugi ¶ 43 A-l ~, a-l cuprinde, a avea o anumită sensație: a-l ~ cu cald, cu frig, cu fiori ¶ 44 Construit cu anumite substantive, formează locuțiuni cari se pot înlocui adesea cu un verb simplu: ~ aminte 👉 AMINTE 5; ~ apărarea, a apăra; ~ fuga, a fugi; ~ îndrăzneala, a îndrăzni; ~ loc, a se așeza; ~ parte, a participa; ~ pielea, a despuia (de piele); a-și ~ rămas bun, ziua bună, a se despărți cu urările obicinuite înainte de plecare; a-și ~ răspunderea, a se face răspunzător; ~ seama, etc. 👉 SEAMĂ; ~ cu vorba, a face să se gîndească la altceva; ~ la ochi(u) 👉 OCHIU I. 5. II. vb. refl. 1 A se prinde cu mîna, a se apuca de ceva: a se ~ cu mîinile de păr ¶ 2 A se ~ după cineva, a) a merge după dînsul, a-l urma, a-l urmări: văzîndu-l că iese din casă, m’am luat după el; se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două, și nu-l nemeri (ISP.); b) a imita pe cineva, a face ca dînsul, a-l asculta, a urma sfatul cuiva: rău e și ciudat a se ~ omul după gura satului (ISP.); m’am luat după capul tău cel sec (CRG.) ¶ 3 A se căsători: deși sînt aproape zece ani de cînd ne-am luat... n’am ajuns încă să fim... prieteni (VLAH.); de cînd se luaseră, ducea de geaba dorul unui copil măcar (CAR.) ¶ 4 A se purta: a se ~ bine, cu binișorul pe lîngă cineva ¶ 5 🩺 A căpăta o boală molipsitoare: boala asta se ia prin atingere; rîsul e o boală lipicioasă, se ia unul de la altul (BR.-VN.) ¶ 6 A se apuca să facă ceva: a se ~ la ceartă, la bătaie, la vorbă ¶ 7 F A se ~ cu ’uleaua, a se ameți cu băutura, a se îmbăta ușor ¶ 8 A se ~ de gînduri 👉 GÎND 10 ¶ 9 A uita de griji, de urît, etc. ocupîndu-se cu ceva, a se distra: se lua cu treaba și uita de urît (CRG.); ne duceam băieții și fetele unii la alții cu lucrul, ca să ne luăm de urît (CRG.); ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea toate stihiile năpădesc pe mine (ALECS.) [lat. lĕvare „a ridica”].

LUARE sf. 1 Faptul de a (se) lua ¶ 2 ~ aminte 👉 AMINTE 6.

LUĂTOR I. adj. verb. LUA. Care ia: începu să o dojenească cu niște vorbe cam luătoare în rîs (ISP.); vre-un cumătru îi făcea luători de samă la aceste deprinderi rele (SB.); ~ aminte 👉 AMINTE 7. II. sm. f. Cel ce, aceea care ia.

aminte adv. (în expr.)

aminte (în expr.) adv.

aminte adv.

aminte (luați aminte).

+lua aminte (a ~) (a ține seamă de ceva; a observa cu atenție ceva) (desp. lu-a) loc. vb. v. lua

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

memento s.n. 1 memorator. 2 (poetic) v. Aducere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir.

AMINTE A lua aminte la ceva = a) A fi atent la ceva, a băga de seamă: El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. (P. ISPIRESCU) Luați aminte, boieri dumneavoastră. (OCTAVIAN GOGA) A observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta:Dete câteva târcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. (P. ISPIRESCU) A lua aminte = A ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera: Dar cum puteam, ochi având, să nu văz, văzând să nu iau aminte, luând aminte să nu aseamăn, asemănând să nu judec binele și să nupohtesc a-l face arătat compatrioților mei? (DINICU GOLESCU) A(-și) aduce aminte = A (și) aminti: Aducându-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. (MIHAIL SADOVEANU) Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. (ION CREANGĂ) Ea trebui de el în somn / Aminte să-și aducă. (MIHAI EMINESCU) Aduc aminte românilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. (NICOLAE BĂLCESCU) A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) (Mai ales în construcții negative) = A avea chef (de ceva): Nu mi-e aminte de petreceri.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

Memento mori (lat. „Adu-ți aminte că vei muri”) – vechi adagiu latin, adoptat în secolul al XII-lea ca salut de către călugării trapiști (ordin religios din Trappe – Franța). În antichitate se vindeau mici cranii de lemn sau de fildeș, pe care erau scrise cuvintele „memento mori”, spre a aminti asceților că sînt muritori. În epoca Renașterii, sculptori de talent au dat acestor capete de om valoarea unor obiecte de artă, care de asemenea erau denumite „memento mori”. Cu timpul, adagiul a devenit un simplu semnal de aducere aminte. Ceva mai mult, spre a servi mai limpede acestui scop, expresia se desparte de cuvîntul mori și se prezintă adesea numai sub forma: memento! Echivalentul ei modern este termenul englez: Remember! (vezi). Goethe, în Poezie și adevăr (vol. I, cartea IX, pag. 405), spune: „... al treisprezecelea oaspete ar putea deveni, dacă nu pentru el însuși, desigur pentru un alt musafir, un fatal memento mori”. Tot Goethe, într-un catren epigramatic intitulat Memento, amintește oamenilor că trebuie să lupte împotriva destinului. Iar Eminescu, în Împărat și proletar, strofa 19: „Zidiți din dărmăture gigantici piramide/ Ca un memento mori pe al istoriei plan…” IST.

Te hominem esse memento (lat. „Adu-ți aminte că ești om”) – Învingătorilor romani, care se întorceau încărcați de glorie la Roma, li se atrăgea atenția în ziua sărbătoririi lor: Cave ne cadas! (vezi) un avertisment adresat celor trufași. În același scop se folosea în diferite ocazii: Te hominem esse memento, ca un îndemn pentru a respecta virtuțile omenești și pentru a săvîrși alte fapte remarcabile. IST.