alior sm [At: HEM 892 / P: a-li-or / Pl: ~i / V: (Mun) ~leur,^[1] (Mol) ~leor^[2], aior^[3], (reg) arior, o~^[4] / E: ns cf helleborus^[5]] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, cu frunze ca niște linii înguste, numeroase și îngrămădite, cu flori galbene dispuse în umbele, care crește pe coline aride, câmpuri nisipoase și pe lângă drumuri Si: laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia Cyparissias). 2 Plantă otrăvitoare, înaltă de 2-4 m, cu floarea în umbele, care, ruptă, secretă un suc alb Si: laptele-cucului (Euphorbia helioscopia). 3 (Buc) Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, de 30-60 cm înălțime, cu frunze lunguiețe, acoperite, pe dos, cu peri moi, având, la baza florilor, foliole opuse și unite (Euphorbia amygdaloides).

ALIOR sm. 🌿 1 Plantă ierboasă cu flori gălbui dispuse în umbele mult radiate; crește pe coline aride, pe cîmpuri nisipoase și pe lîngă drumuri (🖼 75) (Euphorbia cyparissias) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [lat. aureolus < aurum, după coloarea florilor galbene ca aurul].

ALIOR, aliori, s. m. Laptele-cucului. Foiliță de-alior, Am avut un puișor. ȘEZ. III 62. - Pronunțat: -li-or.

ALIOR, aliori, s. m. (Bot.) 1. Laptele-cucului. 2. Laptele-cîinelui. [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

ALIOR ~i m. 1) Familie de plante erbacee care conțin un suc lăptos, caustic și otrăvitor (reprezentanți: laptele-cucului, laptele-câinelui etc.). 2) Plantă din această familie. /<lat. aureolus

alior (aior) m. plantă cu florile gălbui și cu sucul otrăvicios, numită și laptele-cucului; țărancele vopsesc cu alior ouăle la Paște, cum și țesăturile (Euphorbia). [Forma dialectală aléur (Ialomița) pare a se raporta la lat. HELLEBORUS].

aliór, V. aleur.

arior² sm vz alior

ariul sm vz alior

ARIOR sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI1 ¶ 3 ~ -DE-BALTĂ, plantă ierboasă, cu flori galbene dispuse în umbele, cu fructe în formă de capsule acoperite cu mici tubercule neegale; crește prin locuri mlăștinoase, pe malurile apelor (Euphorbia palustris) (🖼 207) [lat. aureolus].

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

aior m. V. alior.

aléur, aliór, ariór și ariéŭ (vest, alior și’n est) m. ca plantă și n. ca văpsea (lat. helléborus [vgr. ’elléboros], elebor, ca fior din feur, lat. febris. Cp. cu lior). Numele maĭ multor plante eŭforbiacee din ale căror florĭ țărancele scot văpseaua p. oŭă și lînă. – Se numește și laptele cîneluĭ și laptele cuculuĭ. V. eŭforbie.

ariór, V. aleur.

alior (desp. -li-or) s. m., pl. aliori

alior (-li-or) s. m., pl. aliori

alior s. m. (sil. -li-or), pl. aliori

alior (aliori), s. m. – Plantă, laptele cîinelui. Var. arior, aleur. Lat. aureolus (Candrea, GS, III, 423); cf. prov. auriol. După Hasdeu, din lat. hellĕbŏrus, opinie acceptată de Pușcariu 65 cu observația că fonetismul nu pare clar.

ALIOR s. v. laptele-câinelui, laptele-cucului.

alior s. v. LAPTELE-CÎINELUI. LAPTELE-CUCULUI.

alior, aliori, s.m. Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc, lăptucă câinească, laptele cucului. (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Scriban, MDA).

alior, aliori, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR, 1961: 647). (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (< lat. aurum „aur”) (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Șăineanu, Scriban, MDA); cuv. autohton (Philippide).

alior, -i, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor; lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR 1961: 647). Atestat în Borșa, dar și în Banat, sudul Moldovei și Dobrogea. – Lat. aureolus (< aurum „aur”) (Candrea, Șăineanu, DEX); Lat. helliborus (Hasdeu).