adusătură sf [At: MARIAN, V. 175 / Pl: ~uri / E: adus + -(ă)tură] 1 (Îsp) Făcătură. 2 (Pex; îsp; pop) Boală adusă în casă prin vrăji.

ADUSĂTURĂ (pl. -turi) sf. 🩺 pop. Boală adusă în casă prin vrăji: toate făcăturile, toate pusăturile, toate adusăturile, te grăbește și le adună (MAR.).

adusătură, adusături, s.f. (înv.) Faptul de a aduce, de a atrage ceva sau pe cineva, într-un anumit mediu sau spațiu, prin mijloace magice (cu broasca, cu argintul viu etc.); făcătură; opus aruncăturii. – Din adus + suf. -ătură (DER, MDA).

adusătură, adusături, s.f. – (înv.; mag.) Faptul de a aduce, de a atrage ceva sau pe cineva, într-un anumit mediu sau spațiu, prin mijloace magice (cu broasca, cu omida strigii, cu argintul viu etc.); făcătură; opus aruncăturii. – Din adus (< aduce) + suf. -ătură (DER, MDA).