ACVACULTURĂ s. f. Maricultură. – Din fr. aquaculture.

acvacultură sf [At: DEX² / E: fr aquaculture] Maricultură.

ACVACULTURĂ s. f. 1. creștere a animalelor și a plantelor acvatice: acvicultură, maricultură. 2. cultură, fără pământ, într-o soluție de săruri minerale. (< fr. aquaculture)

acvacultură s. f. Creșterea unor specii de faună și floră marină în vederea comercializării ◊ „În cadrul dezbaterilor «Oceanul, sursă inepuizabilă de hrană?» ce au avut loc la Paris, a fost abordată și problema acvaculturii. După datele disponibile, producția anuală de pește obținută prin acvacultură nu atinge decât 300000350000 tone din totalul de 7578 milioane tone pește prins anual.” R.l. 21 IV 75 p. 6. ◊ „E momentul ca omul să treacă de la stadiul «culesului și vânătorii», depășite pe pământ de 5000 de ani, la stadiul «culturii». Astfel e pe cale să se nască «acvacultura». Se prevede că acvacultura va constitui în viitor una din principalele industrii alimentare.” Cont. 10 III 78 p. 5.; v. și R.l. 14 IV 80 p. 2, I.B. 30 X 86 p. 8 [var. acvicultură] (din fr. aquaculture, aquiculture; D.Pisc.; DN3)

ACVACULTURĂ f. Creștere a plantelor și animalelor acvatice în scopul comercializării lor. /<fr. aquaculture

acvacultură s. f., g.-d. art. acvaculturii

ACVA- „apă, acvatic”. ◊ L. aqua „apă” > fr. aqua-, it. id., engl. id. > rom. acva-. □ ~cultură (v. -cultură), s. f., acvicultură*; ~naut (v. -naut), s. m., explorator al mediului subacvatic; ~stat (v. -stat), s. n., termostat care limitează temperatura lichidului într-un cazan încălzit; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de tipărire a operelor de artă, care imită pictura în acuarelă.