ÎNNĂDUȘI (-ușesc, -uș) I. vb. tr. 1 A face să nădușească: cînd tăia tata porcul... și-l învălea iute cu paie, de-l înnădușea (CRG.) ¶ 2 Mold. Trans. A înnăbuși, a face să piardă răsuflarea, a înneca: suspinele, grămădindu-se în sînul ei, o înnădușeau (NEGR.); Ⓕ: datoria noastră de patrioți este să înnădușim complotul în fașă (ALECS.) ¶ 3 Mold. Trans. A face să se stingă din lipsă de aer: începe a turna la țărnă peste foc și-l înnădușe (CRG.) ¶ 4 Mold. A supăra, a amărî, a chinui. II. vb. refl. 1 A năduși, a-i curge sudoarea ¶ 2 Mold. Trans. A se înnăbuși: l-a îngropat în gunoiu, de numai capul îi era afară, să nu se înnădușe (RET.) ¶ 3 Mold. A se amărî, a se necăji, a se chinui: mînca-l-ar brînca să-l mănînce,... că mult mă mai înnăduș cu dînsul (CRG.) [👉 NĂDUȘI].

înnădușì v. 1. a năduși; 2. Mold. a înnăbuși: îi învelia iute cu paie de-i înnădușia CR. sgomot lung înnădușit AL.

ÎNNĂDUȘIT adj. 1 p. ÎNNĂDUȘI ¶ 2 Care abia respiră sau gata să se stingă din lipsă de aer; -adv.: a arde ~; înfundat: a început a-și smulge părul din cap și a o boci ~ (CRG.).

NĂDUȘI (-șesc) I. vb. intr. A se acoperi de sudoare, a-i curge sudoarea, a asuda, a transpira. II. Mold. Trans. vb. tr. A înnăbuși: cuconii micșori, cîndu-i nădușesc în așternut muierile celea ce-i apleacă (PRV.-MB.); [comp. ÎNNĂDUȘI] [năduh].

înăduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

înnădușesc (transpir), -șească 3 conj., -șeam 1 imp., -șind ger., -șitor adj. v.

ÎNNĂDUȘI vb. v. transpira.

ÎNNĂDUȘI vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

ÎNNĂDUȘI vb. a asuda, a năduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

înnăduși vb. v. GÎTUI. STRANGULA. SUGRUMA.