ÎNNĂBUȘEALĂ, NĂBUȘEALĂ (pl. -șeli) sf. 1 Zăduf: ia să intrăm înăuntru, că pe înnăbușeala asta te bolnăvești chiar din senin (D.-ZAMF.); era căldură mare și năbușeala cumplită (RET.) ¶ 2 ‡ Invaziune, incursiune, navălire: de năbușala lui Attila și a altor varvari carii au urmat după dînsul, pustie n’au rămas (CANT.) [înnăbuși].

ÎNNĂBUȘEALĂ, înnăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Din înnăbuși + suf. -eală.