ÎNVINGE (-ving; pf. -vinsei; part. -vins) ‡ ÎNVINCE vb. tr. 1 A bate pe adversar, pe vrăjmași, a birui, a dovedi, a izbîndi: Mihai-Viteazul a învins pe Turci la Călugăreni: cînd văzu cum că nu poate învince, lovi lui Iacov osul cliciului (PAL.) ¶ 2 A putea isprăvi, a răzbi, a da de căpătîiu: am învins toate greutățile ¶ 3 A copleși, a covîrși, a doborî, a răpune ¶ 4 Ⓕ A stăpîni, a înfrîna [lat. vĭncĕre].