întuneca Nu am de propus o etimologie nouă pentru acest cuvînt, căci socotesc că explicația prin lat. în-tunicare este corectă (bibliografia mai veche este reprodusă la N. Drăganu, „Revista filologică”, Il (1929), p. 291). Aș vrea numai să arăt de ce alte explicații nu pot fi luate în seamă. În general, nu ne împiedicăm de gradul de deschidere al vocalelor posterioare în tema verbelor, pentru că analogia ne permite să explicăm de ce zicem înconjurăm și nu încunjurăm sau încunjur și nu înconjur. Dar în cazul lui întuneca, în mod special, ne putem bizui mult mai puțin pe o astfel de explicație. Avînd în vedere că acest verb se folosește în cea mai mare parte ca impersonal, formele de persoana I și a II-a plural ale prezentului, care joacă cel mai mare rol la introducerea vocalismului u în loc de o în silabele accentuate, nu au putut interveni aici. *Innocticat ar îi trebuit să devină înnoaptecă ; dacă înnoptează, fără accent pe o, a păstrat vocala neînchisă, cum ar îi de crezut că o ar fi devenit u în "înnoaptecă ? Și *intonicare (propus de Drăganu) ar fi trebuit să păstreze vocala deschisă (*întoanecă). Mai e de remarcat că ambele tipuri presupuse sînt lipsite de orice bază în altă limbă romanică.