înnăimi vtr [At: DA ms / Pzi: ~mesc / E: în- + năimi] 1-2 A (se) năimi.

înnăĭmésc, V. năĭmesc.

năimésc v. tr. (vsl. na-imati, a năĭmi, d. imati, ĭenti-imon, a prinde, a lua; sîrb. naĭmiti; got. niman, germ. nehmen. V. primesc, uĭmesc). Rar azĭ. Tocmesc, angajez (lucrătorĭ, servitorĭ). – Și năĭemesc, nămesc și înnăĭmesc.