ÎNNĂDUȘI (-ușesc, -uș) I. vb. tr. 1 A face să nădușească: cînd tăia tata porcul... și-l învălea iute cu paie, de-l înnădușea (CRG.) ¶ 2 Mold. Trans. A înnăbuși, a face să piardă răsuflarea, a înneca: suspinele, grămădindu-se în sînul ei, o înnădușeau (NEGR.); Ⓕ: datoria noastră de patrioți este să înnădușim complotul în fașă (ALECS.) ¶ 3 Mold. Trans. A face să se stingă din lipsă de aer: începe a turna la țărnă peste foc și-l înnădușe (CRG.) ¶ 4 Mold. A supăra, a amărî, a chinui. II. vb. refl. 1 A năduși, a-i curge sudoarea ¶ 2 Mold. Trans. A se înnăbuși: l-a îngropat în gunoiu, de numai capul îi era afară, să nu se înnădușe (RET.) ¶ 3 Mold. A se amărî, a se necăji, a se chinui: mînca-l-ar brînca să-l mănînce,... că mult mă mai înnăduș cu dînsul (CRG.) [👉 NĂDUȘI].