ÎNMULȚIRE, ÎMMULȚIRE sf. 1 Faptul de a (se) înmulți, sporire ¶ 2 ➕ Operațiune care are de scop să facă un număr, numit „de-înmulțit”, de atîtea ori mai mare cîte unități se cuprind într’un număr numit „înmulțitor”; rezultatul acestei operațiuni se numește „produs”, iar „deînmulțitul” și „înmulțitorul” se numesc cei doi „factori” ai înmulțirii; tabla înmulțirii sau tabla lui Pitagora, tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelelor zece numere (🖼 2710).