ÎNCÅPEA (-cap) vb. tr. și intr. 1 A avea loc de ajuns înuntru, a fi destul loc spre a putea intra, spre a fi cuprins în ceva: în pivniță încap 20 de buți; n’au încăput toți în casă; casa nu-i încape pe toți; turmele coprinseră casa... și nu le mai încăpea locul (DLVR.); a (nu) ~ pe ușă, pe o gaură; nu-l încap hainele, ghetele, etc., sînt prea strîmte; nu-i încape cureaua, de pîntecoși ce sînt (CRG.); ah! atîta fericire nu încăpea în inima mea (GN.); Ⓕ: i-am dat (pumni) cît i-a încăput în piele (GN.); a răbdat la bătăi cît i-a încăput sub piele (VLAH.); Ⓕ: nu-mi încape în cap, nu-mi poate intra în minte, nu pot pricepe; Ⓕ: a nu-l ~ pielea, a nu(~și) mai ~ în piele (de grăsime, de îngîmfare, de bucurie), a fi peste măsură de gras, mîndru, vesel, etc.: nu mai încăpea ’n piele chir Ianulea de fericire (CAR.); a nu-l ~ locul (pămîntul, lumea, etc.) de bucurie, de mîndrie, etc., a nu mai putea de bucurie, a fi grozav de mîndru, etc.: începu a sălta și a juca, de nu-l mai încăpea locul (ISP.); Iubit de ea, mă simt frumos, și parcă nu mă ’ncape lumea (VLAH.); era fodul, de nu-l mai încăpea pămîntul (D.-ZAMF.); a (nu)-l ~ vremea, a (nu)-i rămînea timp de ajuns, a (nu) avea destul timp; a nu ~ de cineva, a-i sta în cale, a-i fi o piedică ¶ 2 A fi loc de ajuns, a putea sta alături; a fi cu putință: unde este frică, nu încape dragostea (N.-COST.); nu încape vorbă, îndoială, discuție, glumă, etc., nu e chip să mai stai de vorbă, să te îndoesti, nu e de discutat, de glumit, etc.: cînd poruncea ceva, nu încăpea vorbă, trebuie să se facă (I.-GH.) ¶ 3 A ajunge, a cădea: ~ pe mîna, în mîinile, în stăpînirea cuiva; cum a fost ea crescută, mititica, și pe ce mîini a’ncăput! (CAR.) [lat. in + *capēre=capĕre].